masca

Ainars Bagatskis lansează bomba înaintea decisivului cu Oradea: ”Olah e gata de joc”

26 mai 25

Tehnicianul principal al echipei CSO Voluntari, Ainars Bagatskis, crede că elevii săi trebuie să îndeplinească trei condiții pentru a ajunge în finala LNMB după meciul decisiv de miercuri de la Oradea:

”Nu vreau să compar cele două meciuri de la Voluntari. E vorba de calitatea baschetului pe care au arătat-o cele două echipe, un baschet foarte bun. Vreau să spun că în cele două meciuri din serie pe care le-am pierdut, nu am jucat prost. Am arătat un baschet bun, dar Oradea, începând cu meciul 2 din această serie, a arătat probabil cel mai calitativ joc al lor comparativ cu întreg sezonul. E o echipă cu jucători talentați, o echipă fizică. Cred și că e puțin personal pentru ei, datorită faptului că am câștigat împotriva lor în finala cupei, cât și primul meci din semifinală, se vede că au jucat bine. Pentru noi, cel mai important lucru este să continuăm în același mod, să nu ne canalizăm toată atenția pe Oradea. Sunt niște lucruri pe care trebuie să le facem mai bine pentru a supraviețui acestei serii. Fizicalitatea, trebuie să jucăm un baschet fizic și cum să jucăm împotriva unui baschet fizic. Trebuie să controlăm mai bine recuperările și să luăm decizii bune, decizii cât mai bune în ofensivă. Sunt cei mai importanți trei factori”, a declarat Ainars Bagatskis pentru ProBaschet.

La finalul declarației, antrenorul leton lansează bomba și anunță că are un as în mânecă:

”Este posibil să îl avem pe Alex Olah în primul 5 pentru următorul meci. Alex e gata de joc”, a mai spus Ainars Bagatskis, cel mai probabil încercând să deruteze adversarii.