Bogdan Nicolescu sau “Bobe”, cum îl alintă baschetul românesc, urmează să intre în sezonul 11 alături de CSM Oradea, singurul club profesionist la care extrema originară din București a activat până acum. Căpitanul Echipei Naționale, aflat în pregătire alături de restul Vulturilor la Oradea, loc pe care cu mândrie îl numește “acasă”, ne vorbește despre experiența sa de un deceniu alături de orădeni, cât și despre rolul pe care selecționerul Mihai Silvășan i l-a încredințat din nou.
ProBaschet: Ce înseamnă să fii un jucător longeviv la un club? Ești, practic, un pilon al echipei.
Bobe Nicolescu: În primul rând, mă bucur de încrederea care mi-a fost oferită aici în atâtea sezoane. Am trecut prin multe roluri în acești ani. Am primit multă încredere și sper că am reușit să transmit și eu înapoi. Au fost niște ani de succes din multe puncte de vedere, pot să spun că am crescut valoric odată cu acest club. Am spus-o de multe ori, fiind singurul club profesionist la care eu am jucat, Oradea reprezintă “acasă” din toate punctele de vedere. De aceea, consider că am o mare responsabilitate, să fiu un pilon pentru echipă.
ProBaschet: Acum, că ușor-ușor se apropie meciurile oficiale din precalificări pentru Mondial, cum te simți după o nouă convocare, din nou în rolul de căpitan al Echipei Naționale?
Bobe Nicolescu: Echipa Națională a însemnat și o să însemne întotdeauna o responsabilitate foarte mare și, în primul rând, o mândrie, cu atât mai mult fiind ales din nou în postura de căpitan. Mă bucur foarte mult, chiar discutam cu colegii despre prima selecție la națională, fiind atunci cel mai tânăr jucător din lot, iar acum cel mai bătrân. Sunt încântat că am trecut prin toate aceste etape la Echipa Națională, că am căpătat atâta experiență. Mă bucură faptul că am colegi de echipă din ce în ce mai tineri alături, de exemplu Dragoș Lungu care este un jucător foarte talentat. Înseamnă foarte mult pentru mine să reprezint România, să am șansa alături de colegii mei din aceeași generație, dar și mai tineri, să facem lucruri bune pentru România și pentru baschetul de la noi.
ProBaschet: Cum te simți jucând meciurile cu Naționala acasă, la Oradea, având fanii alături?
Bobe Nicolescu: Este un sentiment foarte frumos, a fost și la ultimul meci, cu Norvegia, când am reprezentat România chiar la Oradea. O să fie foarte plăcut pentru mine, știu că și suporterii sunt “flămânzi” după baschet, le este dor. Îi aștept să ne transmită energia lor într-un număr cât mai mare.
ProBaschet: Au existat multe zvonuri legate de plecarea ta la Cluj în această vară. Cum ai gestionat toată situația?
Bobe Nicolescu: A existat un interes acolo, au fost câteva discuții. Ca orice jucător, îți dorești să vezi și alte competiții sau alți jucători. Știam că U-BT Cluj va juca din nou în EuroCup, se vorbea mult și despre ABA League și pentru mine era ceva interesant. Totuși, lucrurile au rămas doar la stadiul de discuții. Oradea este și rămâne “acasă” pentru mine. Cât timp am un mediu bun unde pot să evoluez în continuare și pot în același timp să ajut echipa, să continui la Oradea este alegerea normală.
ProBaschet: Cu ce obiective personale intră Bobe Nicolescu în sezonul 2025-2026?
Bobe Nicolescu: Mie nu îmi place să mă gândesc la lucruri mărețe de la început ca după să-mi pierd motivația pe parcurs. Prefer să iau lucrurile pas cu pas, primul pentru mine fiind să facem o treabă cât mai bună și să ne calificăm în Basketball Champions League. Este o competiție pe care noi ne-o dorim foarte mult. Am fost în fiecare an din ce în ce mai aproape, anul acesta vreau să ne calificăm, chiar dacă o să fie greu. Mai departe, e vorba despre a lua fiecare meci în parte și a fi cea mai bună variantă a mea, de a ajuta echipa cât mai mult la fiecare meci și la fiecare antrenament. Desigur, avem obiectivele echipei de a câștiga campionatul, de a merge mai departe în Europa, dar aceste lucruri vin prin muncă corectă zi de zi.
ProBaschet: Îți mulțumim mult, Bobe! Mult succes alături de națională!
Bobe Nicolescu: Vă mulțumesc!