masca

Pivot cu experiență în Europa pentru Dinamo București

22 aug. 25

CS Dinamo București și-a asigurat serviciile pivotului Ousmane Drame pentru sezonul 2025/2026 al Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). Jucătorul din Guineea, dar cu pașaport american, în vârstă de 31 de ani, vine de la Start Lublin, formație din prima ligă poloneză (PLK), unde a evoluat în sezonul 2024/2025.

Drame, care măsoară 206 cm, a avut medii de 10.9 puncte, 7.4 recuperări, 1.4 pase decisive și 1.1 intercepții pe meci în 47 de partide pentru Lublin, cu un procentaj de 57.1% la aruncările de două puncte și 42.0% la trei puncte. De asemenea, reprezentând Guineea la FIBA AfroBasket 2025, a înregistrat medii de 14.0 puncte, 8.3 recuperări și 3.3 pase decisive.

În cariera sa, Drame a evoluat în NCAA pentru Quinnipiac Bobcats, unde a stabilit recorduri personale de 33 de puncte și 23 de recuperări în meciuri din 2014 și 2015. A mai jucat în campionate din Spania, Israel, Franța și Lituania, precum și în Basketball Champions League, unde a avut medii de 10 puncte și 10 recuperări pe meci cu Pau-Lacq-Orthez în sezonul 2019/2020

Ousmane Drame este al patrulea jucător care vine la Dinamo București pentru noul sezon, după Radu Vârnă și Robin Mandisoza și Derrick Marks