masca

După victoria din ENBL, Laszlo Polyak privește cu încredere partida cu CS Vâlcea

24 oct. 25

CSO Voluntari joacă sâmbătă, împotriva CS Vâlcea 1924, după ce au reușit o nouă victorie în ENBL săptămâna aceasta, împotriva Kapfenberg Bulls. Ajunși la trei victorii din tot atâtea meciuri în Europa, Laszlo Polyak este mulțumit de forma victorioasă a ilfovenilor, într-un meci care putea arăta mai bine pentru oaspeți.

„A fost un roller coaster, am început meciul foarte bine, cu acțiuni din interior, dar echipa din Kapfenberg a găsit succes prin aruncări, au avut procentaje bune. De altfel, și noi am reușit să găsim plasa, deși nu am marcat nicio triplă până în sfertul patru, a fost greu să ducem meciul așa. Am arătat caracter, am jucat împreună, am urmat planul de joc și am avut încredere în noi, iar în sfertul patru am reușit niște aruncări importante. La finalul zilei, ceea ce contează cel mai mult este că am câștigat meciul”.

Următoarea deplasare, pe terenul CS Vâlcea

„Categoric va fi un meci dificil, am văzut meciul vâlcenilor cu Sassari în Europe Cup, au fost foarte aproape până la începutul sfertului patru, când au intrat în colaps. Au jucat un baschet bun, au români buni în echipă. O să fie un meci interesant, cu siguranță energia cu care abordezi meciul va conta, sperăm să avem un procentaj mai bun la aruncări mâine”, a declarat Laszlo Polyak, pentru ProBaschet.