masca

Nicholas McGlynn: „Nu pot culege toți laurii. Am jucat ca o echipă”

12 nov. 25

Dinamo Sassari obține o victorie importantă pe terenul celor de la CS Vâlcea 1924, scor 65-97. Americanul Nicholas McGlynn a încheiat partida cu un double-double de 16 puncte și 13 recuperări, performanță datorată, așa cum el declară, coechipierilor săi.

„La fel ca în cele mai bune meciuri ale noastre din acest sezon, am jucat ca o echipă. Evident, multe dintre performanțele mele individuale pot fi atribuite coechipierilor mei, care îmi paseză mingea în spații bune, nu pot culege toți laurii pentru o asemenea performanță. Am fost flămânzi, știam ce înseamnă acest meci în FIBA Europe Cup. Am fost agresivi, am vrut să obținem prima victorie din deplasare și asta am făcut, un lucru imens pentru noi, ceva foarte important pentru încrederea noastră. Sunt multe lucruri de îmbunătățit și multe lucruri spre care privim cu nerăbdare, trebuie să păstrăm acest drum și să o luăm meci cu meci”, a declarat Nicholas McGlynn, pentru site-ul nostru.


a consemnat Ștefan Giuroiu