masca

Cătălin Voiculescu, după victoria cu Dinamo

18 nov. 25

CSA Steaua Sharks București a încheiat derby-ul împotriva CS Dinamo cu o victorie răsunătoare, într-o partidă controlată în totalitate de către „militarii” îndrumați de Andrei Mandache. Am stat de vorbă cu antrenorul coordonator al steliștilor, Cătălin Voiculescu, despre eticheta de „revelație” adusă echipei sale, noile adiții ale bucureștenilor, cât și despre gândurile sale despre viitorul baschetbalistic al Stelei.

„Vă mulțumim pentru felicitări și pentru faptul că ne considerați o revelație, eu unul cred că este mult spus. Nu am câștigat prea multe meciuri în această primă partea a sezonului, dar am câștigat, în schimb, un spirit de echipă bun. Gray și McKissic sunt două adiții importante pentru noi, modul în care ei s-au integrat se datorează în primul rând staffului tehnic, care a reușit să îi facă să înțeleagă ce ne dorim anul acesta de la echipa noastră. Sperăm să fim pe un trend ascendent, aceasta este ideea cu care am pornit atunci când am stat de vorbă cu Andrei și cu stafful – să avem o echipă care să nu renunțe niciodată, să lupte până la capăt, indiferent dacă am avut doar un jucător străin, doi, sau patru. Atitudinea noastră a fost aceeași și sperăm să rămânăm la fel, cam asta este ceea ce ne dorim pentru viitor. Doresc să le transmit felicitări băieților și staffului, alături de care sperăm să avem un sfârșit de an cât mai bun”, a declarat Cătălin Voiculescu, pentru ProBaschet.