CSA Steaua Sharks a reușit o nouă victorie, în deplasarea de la Galați, reușind performanța de a înscrie aproape 40 de puncte încă din primul sfert. Antrenorul coordonator al „militarilor”, Cătălin Voiculescu, atribuie meritele staffului tehnic, care a reușit din nou să monteze o victorie roș-albastră.
„În primul rând, vă mulțumim pentru felicitări. Probabil, faptul că stafful nostru a pregătit bine meciul și de data aceasta a condus la această diferență, reușind să înscriem 38 de puncte în primul sfert. În același timp evoluția băieților a fost una conform așteptărilor noastre și au reusit să își facă meciul mai ușor, chiar din primul sfert”.
La finalul partidei, Alexandru Stanciu, expert sportiv în cadrul echipei gălățene de baschet, a menționat pentru contul de Instagram al clubului faptul că echipa sa a avut parte de un „arbitraj tendențios, și mai mult decât atât, intenționat total greșit”, felicitând, totodată, evoluția steliștilor, care este de necontestat. Referitor la spusele oficialului gălățean, Cătălin Voiculescu răspunde:
„De obicei, nu prea comentez asupra arbitrajului, poate uneori, în timpul meciului, când îmi crește pulsul mai mult de cât trebuie și mai am unele reacții la adresa arbitrilor, dar până la urmă și eu sunt om și mai greșesc. Mie unul nu mi se pare a fi o problemă arbitrajul și nu cred că cineva din conducerea Galațiului ar fi spus că arbitrajul a fost vreo problemă. Poate nu a fost la cele mai înalte standarde, dar un arbitraj bun pentru nivelul Ligii Naționale”, ne spune antrenorul coordonator al CSA Steaua Sharks București.