Leii din Banat nu au avut cel mai prietenos program în sezonul 2025/2026 al Ligii Naționale, astfel că, după primele 10 etape, aceștia se situează pe poziția 13 în clasament, cu un record de 3 victorii și 6 înfrângeri. Elevii lui Dragan Petricevic aplică spusele principalului și sunt gata să arate un baschet bun în fața fanilor, așa cum ne dezvăulie Horia Păun, managerul SCM Timișoara.
„Din păcate, calendarul nu ne-a fost deloc favorabil. Am avut, la începutul sezonului, 6 meciuri în 18 zile, incluzând și Cupa României, după care am avut o perioadă lungă cu meciuri puține. Din cele 8 meciuri pe care le-am jucat în Liga Națională, șase au fost în deplasare. Cât despre forma sportivă, nu putem să ne dăm seama în acest moment asupra nivelului nostru și a valorii noastre, cât timp abia la ultimul meci, cel cu Oradea, am fost în formulă completă. De-a lungul sezonului am tot avut accidentări, am jucat fie în trei străini, fie în patru, niciodată nu am avut rosterul complet”.
„Jucătorii noștri muncesc foarte mult, sunt o echipă disciplinată. Dragan Petricevic are un stil foarte ordonat de joc. Cred că, până în acest moment, sportivii au răspuns cerințelor impuse de către antrenor. Dacă ne uităm la statistică, vedem că avem cifre bune. Suntem printre primele echipe la procentajele aruncărilor de două puncte și de trei puncte, ceea ce ne dă măsura eficienței echipei. Pe de altă parte, am suferit în ultimul timp la recuperare și cred că aceste aspecte au fost îmbunătăție, ne vom exprima mult mai bine în luna decembrie, cât și în lunile care vor veni”.
„Urmează luna decembrie, cu 6 meciuri. Vom intra într-o cadență și într-un ritm normal, cred că ne vom da seama de valoarea echipei și de potențial. Sportivii au o foame de meciuri, își doresc să joace în fața propriilor spectatori. S-a muncit foarte bine de la începutul campionatului, dar, așa cum am spus, accidentările și calendarul nu au fost de partea noastră. Avem mari speranțe, cred că vom etala un baschet bun, acest lucru se va reflecta prin prisma rezultatelor”.
„Surpriza campionatului, în fine, nu știu cât de mult poate fi considerată surpriză, dar Rapidul a jucat bine, Craiova a jucat bine, de asemenea. Restul sunt echipe care țintesc primele locuri din clasament, echipe precum Oradea, Voluntari, Pitești. Nu cred că sunt în măsură și nici nu este treaba mea să fac aprecieri negative asupra echipelor despre care am considera că nu s-au descurcat. Este un sezon foarte echilibrat, cu surprize plăcute și surprize mai puțin plăcute. Totul se va decide pentru echipa care va arăta constanță, care va fi sănătoasă, din punctul de vedere al accidentărilor”.
a consemnat Ștefan Giuroiu