Formația din Zăvoi a anunțat un nou transfer, acela al lui John Jenkins, baschetbalist american ce evoluează pe postul de fundaș, măsurând 1.93 metri. Acesta sosește din Puerto Rico, unde în 18 meciuri alături de Cangrejeros de Santruce, a reușit medii de 12.2 puncte, 2.7 recuperări și 1.5 assisturi.
Originar din Statele unite, John a jucat în campionatul universitar american pentru Vanderbilt University, cu care a câștigat conferința SEC în 2012. În același an, a fost ales de Atlanta Hawks, fiind al 23-lea pick din draftul NBA. După două sezoane, Jenkins a ajuns la Dallas Mavericks. Americanul a acumulat mai multe sezoane în cea mai mare competiție de baschet din lume, alături de alte echipe precum Phoenix Suns, Portland Trail Blazers, Washington Wizards și New York Knicks. Cea mai bună realizare a fost parcursul din play-offul sezonului 2014-2015, când a ajuns în Finala Conferinței de Est, pierdută cu scorul de 4-0 în fața unei echipe a Cleveland Cavaliers, condusă de LeBron James și Kyrie Irving.
Totodată, noul transfer al CS Vâlcea 1924 a fost convocat în mai multe rânduri la reprezentativa Statelor Unite ale Americii, între 2018 și 2025.
John Jenkins a jucat și în Europa, alături de nume cunoscute pentru iubitorii baschetului: Bilbao, Girona (Spania), Hapoel Eilat (Israel), Gravelines Dunkerque (Franța) și Lokomotiv Kuban (Rusia).