Postul de antrenor principal este ocupat de astăzi de către Joan Penarroya. Spaniolul în vârstă de 56 de ani vine pe locul lăsat vacant în primă fază de către celebrul Zeljko Obradovic, iar ulterior, de către Mirko Ocokoljic.
Penarroya are un CV cu nume importante în antrenorat, precum Valencia, Manresa, Baskonia, Barcelona (cu care a ajuns în sferturile de finală ale Euroligii sezonul trecut) și San Pablo Burgos, echipă cu care a câștigat Basketball Champions League în 2020.
Totodată, clubul din capitala Serbiei anunță sosirea lui Cameron Payne, baschetbalist american ce evoluează pe pozițiile 1-2 și care ultima oară a jucat pentru New York Knicks.
În cariera sa din NBA, Payne a mai activat alături de Oklahoma City Thunder, Chicago Bulls, Cleveland Cavaliers, Phoenix Suns, Milwaukee Bucks și Philadelphia 76ers.
În „Big Apple”, Payne a adunat medii de 6.9 puncte, 2.8 assisturi și 1.4 recuperări pe meci.