FC Argeș Pitești câștigă pe teren propriu în fața CSA Steaua Sharks București, partidă încheiată după o repriză suplimentară, cu scorul de 76-72. Elevii lui Andreja Marušić au controlat prima jumătate a partidei, dar „militarii” au întors jocul în favoarea lor și au trimis partida în overtime, unde gazdele s-au impus cu succes. Tehnicianul „vulturilor” este bucuros pentru performanța din Pitești Arena, în ciuda lipsei de consistență în jocul echipei sale.
„Este al treilea meci la rând în care intrăm cu un avantaj mare la pauză, după care ne oprim din a face ceea ce ar trebui să facem pe durata întregului meci. Știam că va fi un meci dificil cu Steaua, că trebuie să îi oprim de oricâte ori e nevoie pentru a câștiga, au bătut Oradea și au avut un meci strâns cu Vâlcea în deplasare. Sincer, este greu să câștigi un meci din trei, iar noi am făcut-o. Trebuie să lucrăm la focusul nostru, este cel mai important lucru. Vreau să îi felicit pe băieți, genul acesta de meciuri și de victorii trebuie să se întâmple”, a declarat Andreja Marušić, pentru ProBaschet.ro
a consemnat Ștefan Giuroiu