CSM CSU Raiffeisen Oradea se întoarce în România, pentru disputa cu CSM Petrolul Ploiești, sperând la o nouă victorie după reușita din turul Ligii Naționale, scor 96-81. Cristian Achim prefațează meciul din deplasarea împotriva „lupilor galbeni”, în condițiile în care starea lui Kris Richard nu este încă una clară.
„Am ajuns de dimineață la Ploiești, după mult timp petrecut în aeroport, nu știu ce va fi, dar noi ne dorim, în mod evident, să câștigăm, asta ne dorim la fiecare meci. Nu știu dacă va juca Kris Richard, nu avem nicio informație în acest moment. Acestea sunt riscurile care vin cu participarea într-o competiție europeană, riscuri ce trebuie asumate din start, în mod cert ai de suferit și în competiția internă, nu ni s-a întâmplat numai nouă”, a declarat principalul orădenilor, pentru ProBaschet.ro.