CS Vâlcea 1924 nu reușește să lege 5 victorii consecutive, seria fiind întreruptă după înfrângerea cu CSM Oradea, meci ce s-a încheiat cu scorul de 102-82. Titus Nicoară, fost component al formației bihorene, ne împărtășește concluziile sale referitoare la partida din Sala Polivalentă „Traian”, după un meci în care elevii lui Ciprian Enache au reușit să arate momente de revenire.
„Cu siguranță mai avem de îmbunătățit multe lucruri, dar consider că toată lumea a depus un efort mare, am reușit să rămânem în meci destul de mult timp. Până la pauză au avut mai multe recuperări cu ajutorul cărora ne-au condus, dar consider că fiecare a încercat să facă tot ce poate. În multe momente am arătat bine, Oradea are jucători buni, sunt o echipă bună. Dacă ne-am întâlni cu un roster complet, poate deznodământul ar fi altul”, a declarat Titus Nicoară, pentru ProBaschet.ro