SCM Politehnica Timișoara profită de avantajul terenului propria pentru a-și asigura a zecea reușită în actualul sezon al Ligii Naționale, în fața CSU Sibiu. Într-o partidă intens disputată, Dragan Petricevic recunoaște că echipa sa putea avea o evoluție mai solidă. Totuși, principalul bănățenilor este încântat de prestația elevilor săi, care au reușit să răstoarne un avantaj de 15 puncte al oaspeților, pe care Petricevic îi aplaudă pentru rezultatele recent obținute.
„Exact cum ai spus, a fost un rollercoaster, așa cum sunt, de obicei, foarte multe meciuri. Nu numai nouă ni se întâmplă, ci și multor echipe până acum. Dacă până acum trebuia să ne obișnuim cu cele care îți aduc baschetul cu bune și cu rele, mai trebuie să învățăm și cum să mergem pe sârmă. Totul este foarte echilibrat și imprevizibil. Cu toate meritele pentru jocul făcut de echipa din Sibiu, pentru acest rollercoaster noi suntem singurii responsabili. La experiența pe care echipa noastră o are, nu puteam să ne permitem acest lucru, ne-am jucat cu destinul nostru”.
„Una peste alta, nu pot spune că jucătorii nu au depus un efort foarte mare, am ajuns de la -16 la +15, asta înseamnă un run destul de mare. Nu putem nega acest lucru, care este un aspect pozitiv. La fel de bine trebuia să fim mai atenți spre final, ceea ce nu am reușit. Spre fericirea noastră, meciul s-a terminat favorabil nouă, dar, repet, a fost un meci disputat. Am jucat cu o echipă care este foarte schimbată, o altă echipă față de cea pe care am întâlnit-o în tur. Sibiul a avut niște rezultate deosebit de bune în ultima perioadă. Pe bună dreptate, au venit cu speranța de a obține o victorie importantă la Timișoara și de a intra în lupta pentru play-off, unde se află chiar și în acest moment, în ciuda înfrângerii. Eu consider că Sibiul este o echipă frumoasă, chiar m-aș bucura dacă ar intra în play-off”, a declarat principalul SCM Poli Timișoara pentru site-ul nostru.
a consemnat Ștefan Giuroiu