CS Vâlcea 1924 se impune fără probleme împotriva CSM BBA Petrolul Ploiești, scor 94-69. Sub comanda lui Ciprian Enache, „lupii negri” își respectă statutul de favoriți, obținând, în Sala Olimpia, a zecea victorie a sezonului. Despre reușita oaspeților ne vorbește tehnicianul oltenilor, în exclusivitate pentru ProBaschet.ro.
„Înaintea meciului știam că o să ne lipsească Rareș (Uță – n.r.), știam, totodată, că nu îl vom putea folosi pe noul nostru jucător (Donovan Ivory – n.r.) și automat rotația era puțin mai scurtă. Mă bucur că jucătorii care au fost puțin accidentați în ultimele săptămâni au revenit și au avut un aport foarte important. Am făcut un joc colectiv bun, dovadă fiind cele 25 de pase decisive. Aceasta este calea pe care trebuie să o urmăm pentru a reveni cât mai sus în clasament înainte de play-off. Orice victorie este importantă, întrucât ne poate urca în clasament. Sunt multe echipe care au același număr de victorii și de înfrângeri”, ne spune Ciprian Enache, la finalul meciului cu CSM Petrolul Ploiești.
a consemnat Ștefan Giuroiu