Brandon McKissic, guardul CSA Steaua Sharks, s-a accidentat în urmă cu câteva minute, la antrenamentul de astăzi al Bucureștenilor și nu va mai face parte din lotul aliniat de Andrei Mandache pentru partida cu U-BT Cluj-Napoca, din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României la Baschet Masculin.
Cătălin Voiculescu, antrenorul coordonator al steliștilor, ne-a spus că, cel mai probabil, McKissic suferă de o ruptură musculară. Americanul urmează să facă primele investigații medicale la Oradea, în următoarele zile.