masca

Cronică LIVE F8 Cupa României: U-BT Cluj-Napoca – CSA Steaua Sharks București

15 feb. 26

Ziua a doua a Final 8 Cupa României începe cu duelul dintre campioana en-titre U-BT Cluj-Napoca și CSA Steaua Sharks. „Studenții” vin la Oradea după victoria cu grecii de Aris, care le-a asigurat prezența în continuare în EuroCup. Steaua a reușit, în ultimul meci disputat, o victorie mare în deplasarea de la Târgu Mureș, unde elevii lui Andrei Mandache au marcat peste 100 de puncte. CSA Steaua Sharks nu va conta astăzi pe Brandon McKissic, accidentat la antrenamentul de ieri la echipei, iar U-BT Cluj-Napoca nu îi va avea disponibili pe Jeffrey Taylor și Sauliu Kulvietis.

Meciul va fi arbitrat de Laurențiu Grigoraș, Costin Bogdănescu și Victor Gubernu.

Loturile celor două echipe

Sfertul 1

Albert Stan nu stă mult pe gânduri și deschide tabela de marcaj printr-un layup contestat, urmat de Miletic, care marchează primele puncte pentru clujeni. Creek găsește plasa din spatele arcului de cerc. Andrieș îi lobează mingea lui Gray, care marchează de sus, iar Guzman trage precis de trei puncte. Cu 5 minute rămase din primul act, scorul este 16-13. Patrick Richard înscrie 2 puncte din întoarcere. La finalul sfertului, U-BT conduce cu scorul de 28-16.

Sfertul 2

Mitch Creek marchează primele două puncte ale sfertului de la linia de libere. Juwan Gray răspunde și el cu o vizită perfectă la linia de fault. Kenny Dye găsește plasa de la semi-distanță. Gray și Russell se întrec din spatele arcului de cerc, reușind triple consecutive. 42-25 este scorul cu puțin peste 4 minute rămase până la pauza mare. Căpitanul Richard aruncă precis de la distanță. Lorenzo Diaconescu recuperează și marchează două puncte pentru militari. Studenții rămân la conducere, cu scorul de 56-34.

Sfertul 3

Gray deschide scorul în a doua jumătate a partidei. Darius Miron își trece în cont primele sale puncte din spatele semicercului. Creek găsește plasa de la distanță, din 0 grade. Juwan Gray trage cu succes de trei puncte, stabilind un scor de 69-50. Molinar marchează și el o triplă, care duce clujul la un avantaj de 22 de puncte. Vitalie Bălan înscrie precis de sub coș. Înaintea ultimului act al meciului, tabela indică 78-58 în favoarea clujenilor.

Sfertul 4

Molinar începe sfertul în forță, cu o reușită de trei puncte. Stan are o vizită perfectă de la linia de libere. Woodbury înscrie o tripă pentru U-BT Cluj. Juwan Gray aruncă și înscrie din afara semicercului. Adelekun trece de Guzman și marchează pe sub mână. 93-71 este scorul cu 5 minute rămase din joc. Andrei Mandache disponibilizează un efectiv de 5 români în teren. Vlad trage și el cu succes de trei puncte. Partida este câștigată de U-BT Cluj-Napoca, cu scorul de 100-77.