masca

TRANSFER: Trendon Hankerson părăsește CS Rapid

24 feb. 26

Formația din Giulești a anunțat plecarea americanului Trendon Hankerson, jucător transferat la începutul actualului sezon. Guardul rapidiștilor a purtat maioul vișiniu în 20 de meciuri din Liga Națională, reușind, pe parcurs, medii de 10.3 puncte, 1.6 recuperări, 1.5 assisturi și o intercepție pe întâlnire.

„După 20 de meciuri în tricoul Rapidului, drumurile noastre se despart. Îți mulțumim pentru implicare, pentru energie și pentru fiecare minut petrecut pe parchet în vișiniu”, este mesajul transmis de CS Rapid, odată cu despărțirea de Hankerson.