SCMU Craiova cedează la finalul unui meci tensionat, în fața CS Vâlcea 1924, scor 97-95. Oaspeții au reușit, din punct de vedere ofensiv, un sfert final foarte bun (21-32), însă nu a fost suficient pentru a recupera din ecartul pe care vâlcenii l-au stabilit în al treilea act.
Tehnicianul Craiovei, Tudor Costescu și Sam Sessoms ne oferă radiografia partidei din deplasare, la finalul unui derby al Olteniei care a ținut publicul din Sala „Traian” cu sufletul la gură.
„A fost un meci disputat pe care, din păcate, l-am pierdut din mână în al treilea sfert. Am reușit să facem eforturi importante în ultima parte și să revenim, chiar am fost aproape de victorie. Am avut greșeli individuale pe parcursul întregului meci, greșeli conceptuale, care ne-au costat mult. Puteam controla mai bine desfășurarea. Am ieșit foarte moi după pauză, deși am încercat să îi motivez pe jucători pentru că, una peste alta, am avut o primă jumătate bună. Asta ne-a costat foarte tare împotriva unei echipe așa de talentate și atletice. Și-au creat un avantaj de 15 puncte pe care am reușit să îl reducem, dar e foarte greu de alergat după o astfel de echipă. Dacă gestionam sfertul al treilea mai bine, puteam juca altfel”.
„A fost un meci dificil, am comis niște turnoveruri costisitoare spre final de joc, asta e tot. Am înscris aruncări, despre asta e vorba într-un meci, Vâlcea a înscris mai mult decât noi. Publicul a fost bun, dar nu e ceva ce nu am mai întâlnit, nu cred că a avut vreun impact asupra meciului”.
Pentru formația din Bănie, urmează partida de acasă cu CSM CSU Raiffeisen Oradea, programată pe data de 21 martie.
a consemnat Ștefan Giuroiu