masca

Daniel Jansson, noul antrenor principal al CSO Voluntari

02 iun. 26

CSO Voluntari a oficializat numirea lui Daniel Jansson în funcția de antrenor principal al echipei de baschet. Ilfovenii merg astfel pe mâna unui tehnician finlandez care a confirmat în baschetul german, unde a avut rezultate importante în ultimii ani.

Jansson vine după o perioadă solidă în Germania, acolo unde a fost desemnat Antrenorul Anului în ProA în 2022 și 2023, iar apoi Antrenorul Anului în Bundesliga în 2025. Parcursul său include două promovări în primul eșalon german, dar și un sezon (2024-2025) în care MLP Academics Heidelberg a ajuns până în semifinalele campionatului și a obținut calificarea în Basketball Champions League. Jansson și-a încheiat colaborarea cu clubul german în urmă cu 3 luni.

Pe lângă activitatea de la nivel de club, Jansson face parte și din staff-ul echipei naționale a Finlandei, una dintre reprezentativele europene care au crescut vizibil în ultimul deceniu.

CSO Voluntari devine astfel prima formație din LNBM care face o declarație serioasă de intenție pentru sezonul 2026/2027.