Pe 22 februarie 2024, într-o seară de iarnă ardelenească, România pierdea la Cluj-Napoca, în BTarena, cu Luxemburg. Tabela arăta 72-76 după prelungiri, dar povestea acelei partide avea mai multe straturi decât cele patru puncte care separau echipele la final: tricolorii conduseseră cu 12 puncte la pauză, pentru ca ultimul sfert să se închidă cu un 12-29 apăsător, iar prelungirea, cu 5-9, să confirme că meciul se mutase din mâini în minte.
Era drumul de precalificare spre Cupa Mondială FIBA 2027, într-o perioadă în care baschetul românesc își căuta încă reperele între generații, cu un campionat intern în care minutele grele ajungeau, de multe ori, la jucătorii străini. România nu era eliminată matematic, dar rămânea cu un nod greu de desfăcut: finalurile de meci, acele minute în care nu mai există scheme desenate pe tablă, ci doar oameni, oboseală, aruncări și decizii.
Doi ani și patru luni mai târziu, pe 2 iulie 2026, la Oradea Arena, România avea în față Grecia, locul 12 în clasamentul FIBA, cu Papanikolaou, Larentzakis, Toliopoulos și Mitrou-Long, jucători obișnuiți cu serile de EuroLigă sau EuroCup, cu săli pline și cu scoruri ținute în viață până în ultimele secunde. România se afla pe locul 63. Între cele două poziții erau 51 de trepte, cea mai mare diferență de clasament din această campanie a calificărilor pentru Mondialul din 2027.
Grecia a condus și cu 14 puncte. România a pierdut primele trei sferturi, 16-18, 19-20 și 16-20. Apoi, în ultimul sfert, s-a întâmplat acel lucru pe care baschetul îl păstrează pentru serile în care o echipă își schimbă, într-un fel, propria biografie: 22-8 pentru România.
La 69-66, în ultimul minut, Emi Cățe a a pus un capac decisiv la aruncarea lui Mitrou-Long. Nu era un simplu capac, ci o secundă în care Clujul din februarie 2024 și Oradea din iulie 2026 s-au aflat, pentru o clipă, în aceeași imagine. Atunci România cedase sub presiune. Acum, în aceeași zonă a meciului, a închis partida. Scor final: 73-66.
Emi Cățe, Bobe Nicolescu, Nandor Kuti, Bogdan Popa, toți născuți în 1997 au urcat împreună, din naționala de juniori cu care câștigaseră FIBA U20 EuroBasket – Divizia B, spre selecționata de seniori, într-un baschet românesc care a schimbat antrenori, formule de competiție și reguli.
Cățe evoluează astăzi în ACB, la UCAM Murcia, într-un campionat în care baschetul are vechime, ritm și pretenții de prim-plan european. Mihai Măciucă a marcat 21 de puncte în victoria cu Ungaria, din august 2025. Lucas Tohătan a dat șase pase decisive împotriva Greciei, la Oradea. Ștefan Grasu încheiase cu 20 de puncte succesul contra Macedoniei de Nord.
Însă, indiferent de cât de buni erau jucătorii autohtoni, în Liga Națională, posturile decisive erau adesea acoperite de străini, iar românii, chiar și cei considerați promițători, primeau uneori fragmente de meci, nu responsabilitatea unui final. ”Colțul românului ” devenise un concept practicat aproape de toți tehnicienii din LNBM. Poți avea talent, poți fi convocat la lot, poți avea un nume rostit des în jurul baschetului românesc, dar fără minute constante nu înveți să joci atunci când tabela se strânge.
Înaintea sezonului 2023-2024, Federația Română de Baschet a confirmat regula care obliga echipele din Liga Națională să aibă permanent pe teren minimum doi jucători români, fără limită de vârstă. Nu mai era o recomandare și nici o formulă pentru tineri folosită în anumite momente ale partidei. Era o regulă care schimba distribuția minutelor.
Pentru jucătorii români, efectul s-a văzut în meciurile de club. Au început să joace mai mult, să primească mingea în posesii importante, să fie lăsați pe teren și atunci când adversarul se apropia, iar partida intra în ultimele două-trei minute. Au ratat, au fost depășiți, au greșit pase, au apărat posesii grele și s-au întors, o săptămână mai târziu, să o ia din nou de la capăt.
Luxemburg, în februarie 2024, rămâne una dintre imaginile de început ale acestui drum. România avusese 12 puncte avantaj la pauză. Apoi a pierdut sfertul al patrulea cu 12-29 și prelungirile cu 5-9. Emi Cățe marcase 25 de puncte, dar meciul nu se închisese în favoarea României.
La Oradea, împotriva Greciei, istoria mică a unei echipe a arătat altfel. România a fost în urmă, a pierdut primele trei sferturi și a intrat în ultimul act cu diferența de clasament, numele adversarilor și presiunea unui rezultat necesar în spate. Sfertul patru, 22-8, a fost construit din posesii apărate, recuperări, aruncări transformate și decizii pe care o echipă nu le învață într-o singură fereastră internațională, ci în zeci de seri de campionat.
Între înfrângerea cu Luxemburg și victoria cu Grecia, România a jucat 13 meciuri oficiale. Opt au fost câștigate, cinci pierdute.
După seara de la Cluj-Napoca, a urmat returul de la Luxemburg, câștigat cu 84-78, în noiembrie 2024. Apoi au venit cele două partide cu Norvegia: 75-62 la Oslo și 85-71 la Oradea. România a câștigat grupa și a mers mai departe, în runda a doua a precalificărilor.
În august 2025, tricolorii au intrat într-o grupă cu Macedonia de Nord și Ungaria. Au câștigat la Kumanovo, 80-72, au trecut de Ungaria la Oradea, 76-64, au pierdut clar la Szolnok, 66-86, apoi au învins din nou Macedonia de Nord, 79-66. România a câștigat grupa și s-a calificat în prima rundă a calificărilor pentru FIBA World Cup 2027.
Acolo a apărut Grecia, alături de Portugalia și Muntenegru. Debutul a fost dur: 64-91 la Salonic, cu Grecia. A urmat 75-80 cu Muntenegru, la Pitești. În fereastra următoare, România a pierdut 82-99 la Coimbra, cu Portugalia, apoi a câștigat la Pitești, 101-96, în fața aceleiași adversare. Iar pe 2 iulie 2026, la Oradea, s-a jucat acel 73-66 cu Grecia.
Drumul n-a fost drept, nu putea fi drept. A avut înfrângerea de la Szolnok, cu Ungaria, și seara de la Salonic, cu Grecia. Dar între acel 64-91 din noiembrie 2025 și 73-66 de la Oradea, în iulie 2026, se află șapte luni și o diferență întoarsă cu 34 de puncte.
Emanuel Cățe este unul dintre reperele lotului. La Pitești, împotriva Muntenegrului, a avut 11 puncte. La Oradea, cu Grecia, a rămas în memoria meciului prin intervenția din ultimul minut, acel blocaj de la 69-66 care a împiedicat adversara să reintre în partidă.
Daron „Fatts” Russell, naturalizat în vara trecută, a fost cel mai bun marcator al României cu Grecia, cu 20 de puncte. În minutele în care conducătorul de joc s-a aflat pe teren, România a avut un plus de 12 puncte. Sezonul trecut, Russell a evoluat la U-BT Cluj-Napoca, sub conducerea aceluiași Mihai Silvășan.
Silvășan lucrează cu un grup format, în bună parte, din jucători care se știu de la loturile de juniori, din cantonamente și din meciuri în care numele lor nu apăreau încă pe afișele mari. Nucleul generației 1997 se completează astăzi cu jucători mai tineri, ajunși între timp la maturitatea competiției de seniori. Toți se întâlnesc în Liga Națională, se revăd în ferestrele echipei naționale și vin cu un număr mai mare de minute jucate, cu finaluri trăite, cu posesii apărate și cu o memorie comună a ultimilor ani.
După victoria cu Grecia, la ora la care a fost scris acest material, România se află pe locul al doilea în Grupa B, cu două victorii și trei înfrângeri, la un punct în urma Greciei. Portugalia și Muntenegru au câte două victorii și două înfrângeri, dar și câte un meci mai puțin disputat. Primele trei clasate merg în runda a doua a calificărilor pentru Mondialul din 2027.
Ultimul meci al grupei se joacă pe 5 iulie, la Podgorica, împotriva Muntenegrului. O victorie ar aduce României calificarea matematică în runda următoare.
De la Luxemburg la Grecia, distanța nu se măsoară în kilometri și nici doar în poziții FIBA. Se măsoară în treisprezece meciuri oficiale, în minute jucate la club, în finaluri în care românii au rămas pe teren, în o sută de mici decizii care au pregătit finalul în care ai noștri au blocat tabela în dreptul grecilor la un sec 66.
Primele trei echipe din grupă se califică în runda a doua a calificărilor pentru FIBA World Cup 2027.
a consemnat Ezra Meron
