Într-un meci extrem de echilibrat, CS Dinamo București a reușit să se impună în fața lui CS Rapid București la capătul a 40 de minute de înaltă intensitate fizică. Deși au încercat să răstoarne pronosticurile și au avut o prestație demnă de admirație, rapidiștii au fost nevoiți să se recunoască învinși cu scorul de 86-80.
CS Dinamo București a avut un început promițător, bazându-se pe aportul esențial al jucătorilor-cheie. Conner Frankamp a impresionat cu un total de 27 de puncte, iar Jakov Mustapic a fost un alt nume de referință, marcând 22 de puncte, amândoi având un impact major în ofensivă.
Rapidul, sub conducerea antrenorului Milan Skobalj, a întâmpinat probleme în a-și menține constantă intensitatea jocului defensiv, lăsând uneori coșuri care puteau fi contestate mai intens. Se remarcă faptul că, în ciuda eforturilor titularilor, care au înscris împreună 76 de puncte, banca de rezerve nu a reușit să găsească o soluție eficientă pentru a ajuta, marcând doar 4 puncte prin Matiss Kalackovskis.
Liniile statistice evidențiază echilibrul de pe teren, cu un ușor avantaj pentru dinamoviști la puncte după pierderea de posesie de către adversari (14-10), puncte pe contraatac (13-11), pierderi de posesie (10-11), intercepții (8-4). Oaspeții au reușit să domine, așa cum era de așteptat, la recuperare (34-29) și la punctele marcate în căciulă (54-44).
Dezechilibrul cel mai mare s-a văzut la aruncările de 3 puncte, unde Dinamo a reușit 10/24 (41%), iar Rapidul a subperformat cu 3/16 (18%)
CS Dinamo București
CS Rapid București
Conner Frankamp a fost desemnat MVP-ul meciului datorită performanței sale remarcabile, marcând 27 de puncte cu o eficiență de 60% la aruncări, plus aportul în apărare și faptul că a fost un playmaker esențial, ghidând echipa spre victorie.
CS Dinamo București are o deplasare ușoară, vineri, la Ploiești, unde va întâlni pe CSM BBA Petrolul în timp ce CS Rapid București așteaptă pe teren propriu, tot vineri, pe CSU Sibiu, într-un meci pe care sunt obligați să-l câștige pentru a maximiza șansele de play-off.