masca

Alexandru Olaru, despre schimbările din noul sezon al Ligii Naționale

29 sept. 25

La două zile distanță de startul ediției 2025-2026 a LNBM, am discutat cu președintele Colegiului Central al Arbitrilor de Baschet, Alexandru Olaru, despre eventualele schimbări în ceea ce privește regulamentul, cât și mecania de arbitraj.

„Nu există modificări reglementate de către FIBA. Singura schimbare importantă este una internă: antrenorii pot beneficia de mai multe HCC (Head Coach Challenge) pe durata unui meci, cu condiția ca acestea să fie validate. În fiecare an apar noi recomandări privind mecanica arbitrajului. Avem un grup format din trei instructori FIBA care, la fiecare stagiu de pregătire, transmit cerințele și noutățile. Pe durata campionatului, ei urmăresc și modul în care acestea sunt respectate”.

Federația Română de Baschet a schimbat, în urmă cu câteva zile, metoda prin care arbitrii sunt repartizați pentru a oficia meciurile. Alexandru Olaru ne oferă amănunte în acest sens: „S-a introdus un sistem de tragere la sorți, pe baza unor criterii clare, raportate la valoarea arbitrilor și gradul de dificultate al meciurilor. Decizia a fost luată de Consiliul Director al FRB, cu scopul de a asigura un grad cât mai ridicat de transparență”.

Președintele CCAB ne vorbește și despre posibilitatea oficialilor de a fi remunerați, mai nou, prin contracte de activitate sportivă: „În prezent, majoritatea arbitrilor funcționează prin SRL sau PFA, însă introducerea contractelor de activitate sportivă este o măsură binevenită. În multe cazuri, mai ales pentru arbitrii tineri, CAS reprezintă o opțiune mult mai accesibilă și cu siguranță va fi utilizată pe scară largă”.