MVP-ul meciului dintre CSM CSU Raiffeisen Oradea și CS Vâlcea 1924 a reușit, în 32 de minute, 22 de puncte, 5 recuperări și două pase decisive. Veteranul bihorenilor este încântat de performanța echipei sale, dar și recunoscător față de colegii săi și de staff.
„În primul rând, felicitări vâlcenilor, au avut un joc grozav. Știam că vor fi mai buni față de presezon, așa că a trebuit să ne ținem de plan și să jucăm la fel de intens. Ne-a ajutat faptul că am avut multe recuperări ofensive dar și multe puncte din a doua șansă”.
Întrebat despre punctele câștigătoare, pe care Richard le-a marcat, acesta răspunde: „Game winner? Nu, a fost un efort al întregii echipe. Cu toții își dau sufletul, transpiră pe teren, nu e niciodată doar o persoană. Le mulțumesc coechipierilor și staffului pentru încrederea pe care mi-o acordă în a fi eu însumi. A fost o seară bună pentru mine, cu toții sunt profesioniști, următoarea seară se poate remarca oricine”.