masca

Cristian Achim, după victoria de la Cluj – ”Nimic nu e jucat!”

09 iun. 25

Tehnicianul principal ale echipei CSM Oradea, Cristian Achim, își felicită elevii după victoria din meciul al treilea al finale cu U-BT Cluj-Napoca, dar atenționează că nimic nu este jucat, chiar dacă a recâștigat avantajul propriulului teren:

”Am făcut ce a trebuit în meciul de la Cluj-Napoca. Am controlat jocul, am fost mai buni, ne-am revenit rapid când au ajuns aproape de noi. E clar că apărarea a câștigat acest meci, dacă ne uităm la punctele pe care le-am primit. Le-am spus băieților imediat după meci, le voi spune și azi, nimic nu e jucat. În această finală totul se poate întâmpla. E firesc să fie așa, se întâlnesc cele mai bune echipe din acest sezon. Se întâlnesc două echipe apropiate valoric și orice detaliu contează, orice decizie. Nu o să vă spun cum am reușit să-i motivez pe băieți, nu acum. Oricum nu m-am folosit de declarațiile celor de la Cluj. Atmosfera a fost una fantastică, au fost aproape 10.000 de spectatori și asta, se pare, a pus presiune și pe ei nu doar pe noi. Galeria venită de la Oradea a fost fenomenală, ne-a dat putere în plus, noi pentru ei jucăm, în primul rând. Sunt convins că orădenii vor veni și marți. Mâine o să fie și mai greu pentru noi. Trebuie să rămânem lucizi, concentrați, să ne păstrăm intensitatea. Probabil că U are acum o presiune în plus, dar au jucători experimentați, valoroși. Partea bună este că și noi avem!”, a declarat Cristian Achim pentru ProBaschet.

”Nu am dormit toată noaptea” – Cristian Achim

Achim spune că se gândește la tactica pentru meciul patru încă de la ultimul fluier al arbitrilor de la meciul de duminică:

”Nu am putut să adorm. M-a luat somnul dimineața. Normal că m-am bucurat, dar m-am gândit la meciul următor. Nu suntem favoriți, șansele rămân în continuare egale. Este ca în bancul ăla cu nemții, ești sigur că i-ai învins când îi vezi că pleacă de la stadion sau de la sală“, a spus, în încheiere, Cristian Achim.