CSM Oradea pare favorită la calificarea în finala LNMB după seria cu CS Voluntari, mai ales că va juca pe propriul teren o eventuală partidă decisivă. Tehnicianul ardelenilor, Cristian Achim, nu uită, însă, că gruparea ilfoveană a reușit să câștige meciul direct din finala Cupei României, chiar la Oradea:
”Nu sunt multe de spus despre această serie. E semifinal, jucăm împotriva echipei care ne-a învins în finala Cupei României. O să încercăm să jucăm cu mult mai bine în comparație cu acel meci, așa ne putem impune. Nu se pune problema să vreau 3 sau 4 meciuri, important este să ne calificăm. Mă bucură faptul că suntem cu toții bine, în acest moment. Sper să nu am probleme cu accidentările nici la ora meciului. Nu o să am probleme să fac echipa pentru primul meci, dar să ajungem acolo, tot fără accidentări”, a spus Cristian Achim pentru ProBaschet.
De partea cealaltă, antrenorul ilfovenilor, Ainars Bagatskis, crede că echipa sa trebuie să fie la capacitate maximă pentru o calificare în finala LNMB:
“Nu sunt multe de discutat despre meciul cu Oradea. Dacă vrem să rămânem în lupta pentru finală, trebuie să facem doar un lucru: să nu jucăm cu speranță. Mă refer aici că nu trebuie să jucăm cu speranța că Oradea o să fie drăguță cu noi, că o să ne ia ușor, că nu vor arunca și nu vor marca. Trebuie să jucăm cu o agresivitate nebună pentru a supraviețui. Oradea este liderul din acest an, știu să joace bine. Au printre cele mai mari talente, au și printre cele mai mari bugete din baschetul românesc. Dacă ești moale împotriva lor, nu joci un baschet fizic și joci cu speranța despre care vorbeam, poți să îți iei gândul de la victorie. Te vor pedepsi de fiecare dată”, a declarat antrenorul Ainars Bagatskis pentru Probaschet.