CSM Oradea – U-BT Cluj este finala Ligii Naționale de Baschet Masculin pe care mizau specialiștii încă de la începutul acestui sezon competitional. Campionii în exercițiu par să plece cu prima șansă la cucerirea trofeului, dar orădenii au avantajul propriului teren în cazul unui eventual meci decisiv.
Antrenorul formației CSM Oradea, Cristian Achim, crede că urmează o serie de mare luptă:
”Întâlnim o echipă puternică, Clujul a avut și mai multe zile libere pentru că a terminat cu 3-0 seria din semifinale. Noi am avut cinci meciuri care au lăsat urme mari din punct de vedere fizic. Și consumul emotional a fost unul puternic, am avut de lucrat mult și la acest capitol. În puținele zile de pauză de care am beneficiat după partida decisive cu CSO Voluntari am încercat să ne liniștim puțin. Eu cred că am reușit să-i refacem pe băieți. Dacă este așa, vom avea o finală frumoasă în care Oradea are șansa ei să câștige trofeul pus în joc. Cert este că ne dorim foarte mult”, a declarat Cristian Achim pentru ProBaschet.
Și tehnicianul clujenilor, Mihai Silvășan, anticipează o serie echilibrată pe care speră ca elevii săi să o câștige:
”Pentru noi a fost o provocare să stăm zece zile fără meciuri oficiale. Ne-am antrenat foarte bine, toți jucătorii sunt apți și așteptăm cu nerăbdare seria din finală. Nu va fi ușor, Oradea are o echipă competitivă și are și avantajul propriului teren, nu mai este formatul de 4 din 7 în finală, implicit scad șansele de revenire dacă pornești cu 0-2. Cred, însă, că avem experiența necesară și calitatea pentru a face față presiunii și pentru a câștiga finala”, a spus Mihai Silvășan pentru ProBaschet.