masca

Dragan Petricevic speră la evoluții mai bune după victoria de la Galați

06 mart. 26

SCM Politehnica Timișoara își respectă statutul de favorită și obține victoria la Galați, chiar dacă formația antrenată de Cătălin Ștefănescu a condus și la 13 puncte. Bănățenii s-au impus în sfertul al treilea, câștigat cu un parțial de 13-27, reușind să își croiască drumul spre succes.

Dragan Petricevic speră ca jocul echipei de astăzi să fie doar un episod, uitându-se cu optimism spre restul campionatului, după pauza competițională care și-a spus cuvântul asupra prestației oaspeților.

„Diferența s-a făcut prin roster și valoarea pe care o avem, cu tot respectul față de ceea ce a jucat Galațiul astăzi. Consider că am câștigat foarte greu acest meci, Galați merită felicitări, mai multe decât noi. Vorbim, în cazul nostru, de o echipă mai stabilă din toate punctele de vedere, ca și număr de jucători în roster, număr de străini în lot. Cumva era normal să găsim un ritm potrivit la un moment dat și să câștigăm meciul. Nu am arătat bine, nu am arătat ca o echipă care merită să emită pretenții la playoff, ci ca o echipă care – să ne ajute Dumnezeu să nu retrogradăm! Așa am arătat astăzi, dar a fost pauza competițională, care nu a fost de bun augur pentru noi. După o pauză atât de lungă, echipele nu revin așa cum au terminat înainte. Poate fi mai bine sau mai rău, iar la noi a fost mai rău. Sper că totuși acest meci a fost un caz izolat, doar un avertisment, am scăpat de o deplasare în care am stat 12 ore pe drum. Trebuie să ne gândim pozitiv la viitor, dar la modul în care am arătat în prima repriză, am fi meritat să mergem pe jos cel puțin până la Brăila. Din nou, felicitări echipei din Galați”, a declarat tehnicianul bănățenilor pentru ProBaschet.ro.


a consemnat Ștefan Giuroiu