masca

EUROBASKET20: România, relaxată după atingerea obiectivului, învinsă a doua oară de Cehia

19 iul. 25

România cedează a doua oară în fața Cehiei în cadrul actualei ediții de EuroBasket U20 ce se desfășoară în Grecia, la Heraklion. Deși au avut un sfert trei dominant, unde s-au impus ofensiv, Vulturii au fost puși în dificultate în al doilea act, cât și spre finalul întâlnirii, încheiată cu scorul de 75-61 în favoarea Cehiei și care a contat pentru locurile 9-12.

Desfășurarea pe sferturi

Sfertul 1 (14-19)

Meciul a început printr-o prestație bună a defensivei tricolorilor, Nițu reușind două capace în debutul partidei. Cehia a deschis scorul prin Milan Stranel, care a marcat două aruncări libere, urmate de layupul lui Zvolanek. Oinaru aduce primul punct pentru Vulturi de la linia de libere. Bubenik stabilește o diferență de 5 puncte după ce transformă două aruncări libere. Vlaicu și Szentkuti aduc 3 puncte pentru România de la linia de fault. Cank obține și el un fault pentru Cehia, transformând ambele aruncări. Același Mikulas Cank aruncă printr-un floater care găsește plasa. După libera marcată de Diaconescu, Mihnea Vlaicu reușește aruncarea de la semidistanță, iar Andreas Blidaru are succes din spatele liniei de trei puncte. Diaconescu și Vlaicu pun 4 puncte pe tabelă, iar and-one-ul convertit cu succes al lui Milan Stranel anunță avantajul Cehiei la finalul primei părți.

Sfertul 2 (27-41)

Oinaru marchează din careu pentru două puncte. Tripla lui Suchanek scutură plasa, iar Bubenik și Stranel duc Cehia la un avantaj de 10 puncte. Christian Nițu marchează de sub panou. După un fastbreak soldat cu două puncte ale lui Bubenik, Blidaru reușește o nouă triplă, care găsește replica de la Jakub Zvolanek. Matyas Jezek marchează din căciulă, iar dubla reușită a lui Kremen de la linia de libere duce ecartul la 15 puncte pentru Cehia. Ferencz Koppany Major marchează cu două minute înaintea pauzei mari, convertind faultul suplimentar pentru 3 puncte. Kramen găsește rapid răspunsul de sub panou. Pasa lui Nițu îl găsește pe Robert Papuc care pune două puncte pe tabelă. Layupul lui Milan Stranel anunță dominația Cehiei la jumătatea confruntării.

Sfertul 3 (52-59)

România a revenit mai determinată în sfertul al treilea, cu Major care reușește un nou coș cu fault și cu tripla lui Nițu ca răspuns pentru cehul Stranel. După ce Oinaru reușește o aruncare liberă, Christian Nițu aruncă din nou cu precizie din spatele arcului de cerc, dar și din careu. Milan Stranel oglindește performanța omologului român și reușește din nou o aruncare de trei puncte, urmată de reușita lui Andrei Oinaru de sub coș. După intercepția lui Major, pasa lui Oinaru îl găsește pe Nițu pentru două puncte venite pe contraatac. Samuel Macht răspunde printr-un dunk. Christian Nițu arată determinare ofensivă, reușind 5 puncte consecutive pentru a restabili egalitatea la 49 de puncte. Cele două formații își oferă mai multe vizite la linia de libere. Vlaicu reușește un steal și trimite către Oinaru care marchează. Un run de 5 puncte al lui Marek Zvolanek ajută Cehia să rămână într-un ușor avantaj la începtulu ultimului act.

Sfertul 4 (61-75)

Ultimul sfert a fost dominat de Cehia, care a gestionat mai bine finalul de meci. Stranel aduce primele puncte ale sfertului după 4 minute de joc. Oinaru răspunde cu o aruncare reușită de la distanță. Cank reușește 2/2 libere, asista de layupul lui Zvolanek. Andrei Oinaru reduce din diferență după ce pătrunde cu succes. Suchanek și Zvolanek pun împreună 5 puncte pe tabelă pentru o diferență de 13 puncte. Andreas Blidaru își arată din nou calitățile de shooter, marcând un nou coș de trei puncte. Kremen și Matyas Zezek reușesc trei aruncări de pedeapsă, urmate de cea a lui Vladimir Sparlac. Jakub Kristan marchează în ultimele 7 secunde ale partidei, anunțând victoria cehă.

De ce a câștigat Cehia și de ce a pierdut România

Cehia a câștigat datorită superiorității la recuperări și eficienței la aruncările libere. Cu un total de 59 de recuperări (23 ofensive, 36 defensive) față de 41 ale României (13 ofensive, 28 defensive), Cehia a avut mai multe șanse de a marca din a doua încercare, generând 19 puncte din second chance față de doar 6 ale României. De asemenea, Cehia a avut o eficiență impresionantă la aruncările libere (88.9%, 24/27) comparativ cu România (53.3%, 16/30), ceea ce a făcut diferența în momentele cheie. Defensiva Cehiei a fost mai agresivă, cu 11 intercepții și 5 capace, limitând opțiunile ofensive ale României. În plus, Cehia a gestionat mai bine mingea, cu doar 13 turnover-uri față de 18 ale României, ceea ce a dus la 17 puncte din turnover-uri pentru cehi, față de 13 pentru România.

România a pierdut din cauza ineficienței în atac și a numărului mare de turnover-uri. Vulturii au ratat multe aruncări libere (16/30) și au avut probleme în a converti ocaziile din căciulă (18 puncte în paint față de 36 ale Cehiei). Turnover-urile frecvente au oferit Cehiei oportunități de contraatac. Defensiva României a fost solidă în unele momente (9 intercepții, 4 capace), dar nu a putut opri recuperările ofensive ale Cehiei, care au fost decisive.

Linia statistică

România

  1. Christian Nițu: 18 puncte, 7 recuperări (2 ofensive), 7 pase decisive, 1 intercepție, 4 capace
  2. Andrei Oinaru: 13 puncte, 8 recuperări (1 ofensivă), 1 pasă decisivă
  3. Andreas Blidaru: 9 puncte, 3 recuperări (2 ofensive), 2 pase decisive

Cehia

  1. Milan Stranel: 17 puncte, 14 recuperări (7 ofensive), 1 pasă decisivă, 1 intercepție
  2. Jakub Zvolanek: 15 puncte, 5 recuperări (1 ofensivă), 2 pase decisive, 1 intercepție
  3. Sebastian Kremen: 10 puncte, 1 pasă decisivă

MVP-ul meciului

Milan Stranel (Cehia) a fost MVP-ul meciului, datorită contribuției sale decisive atât în atac, cât și în apărare. Cu 17 puncte și 14 recuperări (7 ofensive), Stranel a fost omniprezent sub panou, generând multiple șanse suplimentare pentru echipa sa. Eficiența sa la aruncările libere (100%) și capacitatea de a marca în momente cheie (ex. coșuri în sferturile 1 și 2) au ajutat Cehia să mențină avantajul. Defensiv, a contribuit cu o intercepție și a fost un factor important în limitarea punctelor României în căciulă. Performanța sa completă a fost cheia victoriei Cehiei.