Euroleague Basketball a făcut un pas major în dezvoltarea competițiilor europene, după ce Consiliul de Administrație al Euroleague Commercial Assets (ECA) s-a reunit marți, 9 iunie, și a aprobat o serie de măsuri esențiale pentru viitorul baschetului continental.
Cea mai importantă decizie vizează BKT EuroCup, care va fi extins la 32 de echipe împărțite în patru grupe de câte opt. Formatul playoff-ului va include optimi, sferturi, semifinale și finală, toate disputate după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”.
Interesul pentru a doua competiție europeană ca valoare a fost copleșitor: peste 40 de cluburi și-au exprimat intenția de a participa începând cu sezonul 2026-27.
Participarea va fi structurată pe mai multe niveluri: un număr de echipe vor primi acces în funcție de clasamentul în ligile domestice, aproximativ 20 de cluburi vor primi licențe pe termen lung (cinci ani), iar locurile rămase vor fi completate cu wild card-uri de un an. Această structură este gândită să ofere stabilitate, să stimuleze investițiile și să permită planificarea pe termen lung.
Pentru competiția de top, Consiliul ECA a reafirmat decizia de a transforma actualii deținători de licențe pe 10 ani în francize începând din sezonul viitor. Procesul de expansiune propriu-zis, aprobat în luna martie, va demara oficial la 1 iulie și va pregăti terenul pentru extinderea EuroLeague începând cu sezonul 2027-28.
Interesul este la cote înalte: cluburi existente, grupuri de investiții și persoane fizice și-au anunțat deja intenția de a intra în sistem. Orașe precum Roma, Londra și Berlin sunt printre candidatele la viitoarele francize, ceea ce subliniază atractivitatea competiției și potențialul său comercial.
Licensele lui LDLC ASVEL Villeurbanne și Fenerbahce Beko Istanbul au fost prelungite, iar discuțiile cu Real Madrid privind aceeași temă sunt în curs.
Pentru sezonul 2026-27, rămâne posibilitatea acordării de wild card-uri de un an — lista echipelor interesate fiind deja cunoscută de conducere.
Directorul financiar Xavi Puyada a prezentat cifre care confirmă trendul ascendent al competiției: venituri record, profit în creștere și distribuții către cluburi la cel mai înalt nivel din istorie.
În prezent, peste o treime dintre echipe sunt deja sustenabile financiar. Proiecțiile Euroleague Basketball indică atingerea pragului de 70% în maximum trei ani.
„Tranziția către o nouă structură de francize, care ar trebui să crească valoarea ligii și a cluburilor, încurajând în același timp investițiile suplimentare, iar planul comercial strategic aflat acum în derulare — oportunitățile din fața noastră sunt uriașe”, a declarat Puyada.
Consiliul a discutat și organizarea unui nou turneu de preseason, cu patru echipe într-un format de două zile. Competiția ar putea fi lansată în 2026 sau 2027, urmând ca discuțiile cu orașele gazdă să fie finalizate până la următoarea reuniune ECA.
Președintele Dejan Bodiroga și CEO-ul Chus Bueno au informat cluburile despre progresul discuțiilor cu ligile domestice, NBA și FIBA, în pregătirea unei întâlniri programate la Geneva pe 10 iunie.
„Euroleague Basketball înaintează cu încredere, ambiție și unitate”, au transmis Bodiroga și Bueno. „Progresul înregistrat în cadrul planului nostru strategic confirmă forța competițiilor noastre, angajamentul cluburilor și atractivitatea crescândă a proiectului nostru printre fani, parteneri, investitori și toți actorii din baschet.”