masca

Hristu Șapera pune bazele Centrului de Copii și Juniori al lui Dinamo

17 aug. 25

Hristu Șapera a plecat de la CS Vâlcea 1924, echipă alături de care a petrecut 3 sezoane, a promovat-o în primul eșalon în calitate de antrenor principal, pentru ca mai apoi să fie parte din cea mai importantă realizare a Lupilor Negri, medalia de bronz din sezonul 2024-2025, ca director tehnic, și a semnat cu Dinamo București. Șapera este noul coordonator al centrului de copii și juniori al formației pe care a antrenat-o înainte de a se duce la Râmnicu Vâlcea.

„Am luat-o de la zero, începutul e bine promițător”

Hristu Șapera e mulțumit de modul în care decurg lucrurile: „Fac ce am învățat, nu e nimic spectaculos. Nu a fost dificil să mă reacomodez cu Bucureștiul, aici m-am născut, aici am crescut. Avem marele avantaj că grădinița copiilor este aproape. Că am revenit la aglomerația din trafic este altă problemă, așa e in Capitală. Am luat-o de la zero, sunt obișnuit cu asta, așa am făcut și la Vâlcea. Acum punem bazele structurii centrului, metodica, infrastructura, stabilim sălile unde vom lucra, numărul de copii pe care îi vom legitima. Avem acum patru antrenori, un preparator fizic începutul este promițător.”

„Marea problemă sunt sălile de antrenament”

Fostul baschetbalist a identificat și marea problemă cu care se va confrunta: „Copiii vin, fără să facem publicitate, fără să anunțăm. Avem acum 150 și tot vin. Marea problemă sunt sălile de antrenament, așa e la București. Sunt probleme și la echipa mare cu sala, Dinamo are echipă de handbal de Liga Campionilor, acolo va juca și echipa feminină CSM București. Noi am făcut un campus, au venit 50 de copii. Au plătit cate 150 de euro și toți părinții au spus că este puțin. Ne întreabă acum când facem o nouă ediție. S-au făcut antrenamente, am adus jucători, psiholog, l-am adus și pe Angel Santana. Nu am făcut nici măcar un anunț, dacă făceam veneau prea mulți copii. Așa e la București, e diferență mare față de un oraș de provincie.”

Planurile de viitor

Hristu Șapera a creionat planul pentru viitor: „Avem grupe la toate categoriile de vârstă, dar eu sunt adeptul pașilor mărunți, nu vreau să ardem nicio etapă. Acum ne concentrăm pe baby-baschet și pe juniorii mici. Se poate face și altfel, sa aducem jucători mari, apar rezultate repede, scrie presa despre tine, dar așa nu îți asiguri viitorul. Trebuie să avem o bază, să ne așezăm cum trebuie. Obiectivul academiei este sa producem jucători pentru echipa mare.”


a consemnat Gabriel Cîrjaliu