masca

Interviu: Cătălin Gârleanu, despre baschet, cu bune și rele

10 apr. 25

Cu tehnicianul echipei de Liga 1 de la CS Universitatea Craiova, Cătălin Gârleanu, poți să vorbești o zi întreagă despre baschet și nu te plictisești. Este unul dintre mulții tehnicieni care își face meseria cu pasiune și nu din obligație și mereu gândește lucrurile în perspectivă și nu urmărește câștigurile de moment. Își desfășoară activitatea la CSU, dar și la CSȘ Craiova și spune că vizează la o echipă a Băniei formată din mulți jucători care să provină din centrele de copii și juniori.

”E greu la Craiova, oltenii sunt mai ciudați”

Probaschet: Domnule profesor, cum e la Craiova? Cum îi atrageți pe copii spre baschet?

Cătălin Gârleanu: Nu ne este ușor, sincer. Mai ales în ultimul timp. Oltenii sunt mai ciudați, la Craiova nu este ca în alte orașe mari din România. Acum trebuie să recunosc, la noi fotbalul este sportul-rege, nu avem cum să schimbăm asta și nici nu este un obiectiv pentru noi. În plus, la club avem și alte sporturi de echipă, au de unde alege copiii și părinții, ceea ce nu este deloc rău. Cel mai important este ca un copil să facă sport, nu neapărat de performanță. Că face volei, baschet, handbal, fotbal, importantă este mișcarea. Sportul e important și pentru fizicul, dar și pentru psihicul copiilor.

Probaschet: Cât de important este că la Craiova e o echipă în Liga Națională de Baschet Masculin? Îți fac juniorii modele din jucătorii din primul eșalon?

Cătălin Gârleanu: Nu e important, e foarte important! Copiii merg la sală, la meciurile din LNMB, văd ce atmosferă e, ce partide tari sunt. Baschetul devine mai atractiv pentru ei, își doresc să ajungă și ei la acel nivel, trag mai tare la antrenamente. Da, au ca modele și chiar idoli baschetbaliștii de la LNMB. Noi, la SCMU, avem și avantajul că am reușit să ținem un nucleu de jucători pentru mai multe sezoane, ceea ce este greu. Mă refer, de exemplu la Giordan Watson care a ajuns la sezonul patru la noi. Importantă este și revenirea lui Nikolic. SCMU Craiova nu a înșelat niciodată un jucător, clubul și-a onorat promisiunile mereu și asta e important pentru că jucătorii vorbesc între ei, își schimbă informațiile. Nu ne putem compara ca buget cu Oradea, Clujul, nici cu Argeșul și Voluntariul, dar ne-am făcut un renume de club serios. Acum trebuie ținut cont și de faptul că noi la club avem trei echipe de prim eșalon, avem și volei, și handbal. Sunt cheltuieli. Jocurile de echipă sunt costisitoare.

”Desființarea CSȘ-urilor e o mare prostie”

Probaschet: Clar e importantă mișcarea, dar se vorbește tot mai des despre desființarea Cluburilor Sportive Școlare…

Cătălin Gârleanu: Eu sunt angrenat și la CSȘ Craiova, pot spune exact cum stă situația. Știu că se dorește desființarea CSȘ-urilor, din mai multe direcții, nu doar se vorbește. Hai să o spun direct, fără ocolișuri, e o mare prostie! Și la ora actuală, când vorbim noi, CSȘ-urile produc sportivi de performanță. La Craiova acum avem doi fotbaliști de ligi superioare care vin de la clubul școlar. Concurența naște campioni, asta nu înțeleg cei care vor desființare. Sper să nu fiu greșit înțeles, desființarea CSȘ-urilor nu este dorită de către factorii responsabili, este dorită de către reprezentanții cluburilor private, de acolo vin semnalele și, repet, nu este o idee bună.

Probaschet: Pe vremea noastră la orele de educație fizică de la școală veneau antrenori de la multe sporturi, ”racolau” copii. Acum parcă nu mai e așa…

Cătălin Gârleanu: Așa e, veneau, era o concurență între antrenori, se băteau pe câte un copil care avea fizic impresionant. Veneau și ne spuneau: ”tu de mâine hai la fotbal sau hai la handbal”, acum nu mai e așa. Acum nu le mai este permis antrenorilor să vină la orele de educație fizică. E dureros, se pierd mulți copii care ar putea să facă sport, care ar putea să facă și performanță. Mă întâlnesc pe stradă cu elevi înalți ca brazii și îi întreb dacă merg la un sport. Nu merg majoritatea. Aici mai strică și părinții, îi trimit la 70.000 de meditații, mai stau și cu capul în monitoare. Te trezești că la 19 ani îi duc la spital pentru probleme la coloană sau mai știu eu ce. Nu mai vorbesc de problemele legate de socializare…

”În Liga 1 crește nivelul”

Probaschet: Cum sunt meciurile de Liga 1? Crește, scade, nivelul?

Cătălin Gârleanu: Din ce observ eu, din interior, nivelul crește de la an la an. Liga 1 este o competiție foarte importantă. Cel puțin noi, la Craiova, aici creștem copii pentru generații viitoare de LNMB. În plus, în Liga 1 pot crește antrenori de valoare, arbitri, chiar și manageri pentru nivelul superior. Gândiți-vă că de la Under 18 la LNMB este o diferență enormă, puțini baschetbaliști pot face pasul imediat, mulți s-ar pierde dacă nu ar avea Liga 1 unde să poată juca două-trei sezoane.

Probaschet: Craiova poate să fie luată ca exemplu în acest sens….

Cătălin Gârleanu: Clar, la noi, la echipa de Liga 1, 90 la sută din echipă e formată din juniori. Și mergem la un alt nivel, pentru sezonul viitor vom face o selecție la Under 16, vedem care sunt copiii care au potențial și îi punem să joace la Liga 1, alături de cei mai mari. Așa putem să ducem la LNMB jucători care să facă față.

Probaschet: Sunt și jucători care nu pot face pasul spre LNMB. Se poate trăi din baschet și la nivel de Liga 1?

Cătălin Gârleanu: Depinde de club, de obiectivele și strategia clubului de fapt. E greu… Noi vrem să facem o pepinieră pentru baschetul craiovean, apoi ne gândim la baschetul național. Noi gândim pe un ciclu olimpic, nu vrem rezultate de moment. Și Federația Română de Baschet a contribuit mult la creșterea în valoare a jucătorilor cu Regula Under 23. La Națională au ajuns jucători care provin de la juniori, care au jucat sau joacă la Naționala României și care sunt piese de bază la echipele de club: Bobe Nicolescu e căpitan la Oradea, Kuti e între primii la Dinamo, Vârnă joacă la Vâlcea și a avut multe ghinioane cu accidentările, Popa la Târgu Mureș. Craioveanu nostru, Sebi Ionescu, a renunțat la baschet dar a rămas în fenomen, e MentorCoach.

”Goana după medalii la nivel mic strică baschetul”

Probaschet: Împărțirea in sucursale regionale, implementată de FRB, își atinge scopurile, e o mișcare bună?

Cătălin Gârleanu: Se pare că da. Uite unde văd eu marele câștig, la baby-baschet de exemplu, de la un singur turneu pe an se ajunge la mai multe turnee periodice, zonale. Așa se crește nivelul copiilor. Normal că și prin antrenamente, dar și meciurile sunt foarte importante. Așa îi descoperim mai repede pe cei talentați, pe cei cu potențial. Este și o problemă, însă, se pune prea mare accent pe goana după medalii, pe locurile de clasament, la cele mai mici nivele. Se doresc rezultate imediate și asta eu zic că nu e bine, nu medaliile sunt importante la cadeți, la juniorii mici. Aici intervine și presiunea părinților care în proporție de peste 90 la sută sunt și finanțatori… Și atunci revenim la desființarea CSȘ-urilor, de ce să renunți la ele când acolo au șansa să facă sport și copiii ai căror părinți nu sunt potenți financiar. Mai este și problema infrastructurii, nu avem un număr suficient de săli. Înainte se știa din start, elevii de 1-4 au ore dimineața la școală, apoi următorul 4-8 la alte ore, liceenii seara. Ne puteam organiza cu antrenamentele, acum e aproape imposibil să îi strângem pe toți la aceeași oră, îi împărțim de regulă în două serii și asta nu ne ajută.

Probaschet: Vă mulțumesc și mult success în continuare!

Cătălin Gârleanu: Vă mulțumesc și eu!


a consemnat: Gabriel Cârjaliu