masca

Juniori: În acest week-end se desfășoară Turneul Final al Campionatului Național U19 masculin

27 feb. 25

Piesa de rezistență, la creme de la creme sau înfruntarea titanilor din baschetul juvenil, Turneul Final al Campionatului Național U19, are loc în acest week-end la Arena de Baschet din București.

Cele mai puternice patru echipe de juniori din România, se vor bate pentru cel mai râvnit trofeu și titlul de Campion Național U19. Cu loturile pline de sportivi de perspectivă, componenți ai echipelor de Liga 1 sau Liga Națională și mai ales cu componenți ai loturilor naționale, orgoliile sunt maxime și spectacolul garantat.

Prima Semifinală

  • Dată și oră: 1 martie 2025, 12:00
  • Echipe:
    • CSA Steaua București
    • CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea
  • Locație: Arena de Baschet București
  • Context: Matea, Popescu și Briscan vs Blidaru, Ciurea, Șandor și Boghean. O partidă extrem de echilibrată, la finalul căreia orice rezultat este posibil.
  • Declarație: ”Calificarea la Turneul Final U19 reprezintă o performanță notabilă care se datorează în primul rând antrenorului principal Alin Olaru și acestui grup de baieți care și-au dorit mult să demonstreze că se poate. De altfel am înlocuit sportivii plecați, născuti în 2006 sau 2007, cu niște copiii dornici și „flămânzi” să joace baschet, din generațiile 2008 și 2009. Alin a reușit să combine experiența unora, deși poate e mult spus experiența, cu dorința acestor puști de a demonstra că pot juca baschet. Ce ne dorim de la Turneul Final? Să jucăm baschet, să arătăm că ne dezvoltăm în continuare și dacă vom practica un baschet bun, așa cum și-l dorește antrenorul principal, de ce să nu sperăm și la o medalie?! Totul e posibil deși avem o semifinală tare, cu o echipă care are în componență jucători foarte buni la categoria lor de vârstă, și nu numai.” a declarat pentru Probaschet.ro antrenorul coordonator al CSA Steaua București, Cătălin Voiculescu.

A doua semifinală

  • Dată și oră: 1 martie 2025, 15:30
  • Echipe:
    • CSS CSM Petrolul Ploiești
    • CSS Nr 4 CSU ASE București
  • Locație: Arena de Baschet București
  • Context: CSS CSM Petrolul Ploiești pleacă din postura de mare favorită a turneului, având o echipă care a câștigat, de-a lungul anilor, tot ce se putea câștiga la nivel de juniori. Talentele generaționale ca Dinu și Rașoga secondați de nu mai puțin talentatul Angelian dau piept cu duo-ul de la ASE, Voiculescu – Părău, ceea ne face să afirmăm că spectacolul baschetbalistic va fi la cel mai înalt nivel.
  • Declarație: “Nu neapărat rezultatul în sine contează. Într-adevăr, mi-ar plăcea să putem cîștiga, dar pe de altă parte și cei de la ASE, Vâlcea și Steaua au jucători cu potențial foarte bun, jucători cu experiență și cred că este cel mai echilibrat turneu final din ultimii 4-5 ani”, a spus pentru Probaschet.ro antrenorul principal al ploieștenilor, Ionuț Ivan.

Ce poți aștepta:

  • Joc de mare intensitate, cei mai talentați juniori din România, Turneul Final U19 fiind o platformă excelentă pentru a vedea viitoarele staruri ale baschetului românesc și o atmosferă electrică, Arena de Baschet București fiind, la ora confruntărilor, fără îndoială, plină de suporteri entuziaști, .