masca

Lee Skinner, despre victoria cu Ploiești și următoarea confruntare din ENBL

02 nov. 25

CSO Voluntari își trece în cont încă o victorie în acest sezon, după meciul de acasă în compania CSM Petrolul Ploiești. Elevii lui Dan Ioan au reușit să se distanțeze în a doua jumătate a partidei, reușind să pună în dreptul lor încă două puncte în clasament.

„Cred că înțelegem, la nivel de echipă, că fiecare adversar o să dea ce are mai bun împotriva noastră, fie vor juca fizic sau vor lua deciziile înțelepte, poate vor fi foarte minuțioși referitor la scouting, dar vor da ce e mai bun. Asta s-a întâmplat aseară, Ploiești a arătat un baschet fizic, energic aproape tot meciul. Am făcut ceva schimbări în a doua jumătate și am făcut ceea ce exersăm zilnic la antrenamente, astfel am fost în stare să construim un avantajam și să ținem de el”.

Despre meciul cu Donar Groningen, din ENBL

„Îi cunoaștem pe cei de la Donar, am jucat împotriva lor sezonul trecut, sunt o echipă fizică, joacă foarte rapid. Trebuie să jucăm intens timp de 40 de minute împotriva lor, ne-am antrenat puțin astăzi, pregătim meciul cu ei. Vom avea ședința video și vom face planul pentru meciul de marți, sperăm să obținem încă o victorie”, a declarat Lee Skinner, pentru ProBaschet.


a consemnat Ștefan Giuroiu