Andrei Mandache, unul dintre cei mai experimentați jucători din LNBM, speră într-un succes al Stelei, chiar dacă recunoaște că Sibiul poate face oricând meciuri bune:
‘’Ținând cont de situația în care ne aflăm în acest moment, orice reușită este foarte importantă. Meciul împotriva celor de la Vâlcea este un exemplu foarte bun pentru cât de imprevizibilă este echipa Sibiului, au fost foarte aproape de o supriză. Obiectivul nostru rămâne același ca la început de sezon, accederea în play-off. Nu cred că este cazul să vorbim despre atu-uri pentru că ambele echipe se află într-o situație pe care nu și-au dorit-o niciodată așa că, trebuie să ne folosim de fiecare moment, situație, jucător, pentru a obține victoria’’, a declarat Andrei Mandache, în exclusivitate pentru Probaschet.ro
În tabăra de pe Cibin, experimentatul point guard bosniac Filip Adamovic pare că retrăiește o a doua tinerețe sportivă. CSU Sibiu i-a adus în pauza competițională și pe Mo Pratt și Ahmad Gene Rand și abordează cu încredere întânirea cu militarii:
“Am avut (în turul sezonului regular – n.r.), mă refer la întregul club, o perioadă puțin mai turbulentă. A planat și incertitudinea… Acum, tot ce știm e că suntem aici și trebuie să luptăm, împreună și chiar vrem să luptăm. Pauza competițională pe mine nu prea m-a ajutat, intrasem într-un ritm bun deja și l-a întrerupt. Dar, ne-a ajutat la nivel de club, să-i aducem pe Mo (Pratt – n.r.) și pe Ahmad (Gene Rand – n.r), să lucrăm la chimia și omogenitatea echipei și restul detaliilor tactice. Pregătim fiecare meci la rând, este tot ce știu și tot ce pot spune, încercăm să câștigăm cât de multe partide se poate în aceste două luni de final de sezon regular. Următoarea partidă este cu Steaua și doar la asta ne-am concentrat toată săptămâna, cred că va fi un meci foarte echilibrat. Vom vedea la final unde ne vom situa”, a declarat, în exclusivitate pentru Probaschet.ro, Filip Adamovic.