CS Vâlcea 1924 este una din echipele care și-a întărit lotul prin semnarea unor jucători români cunoscuți în campionatul intern, inclusiv componenți ai lotului național de seniori. Redacția ProBaschet a vorbit cu ibericul Arturo Alvarez, antrenorul clubului oltean, despre autohtonii ce vor evolua sezonul următor la Vâlcea.
“CS Vâlcea a făcut un mare efort pentru a semna printre cei mai buni români de pe piață. Sunt foarte fericit pentru acești jucători buni pe care i-am adus. Tohătan este un jucător bun, este point guardul Echipei Naționale. A avut un sezon uimitor, suntem foarte bucuroși de venirea lui. Pe poziția doi avem un foarte bun shooter, Peter Kiss. Sperăm să își arate adevăratul potențial la Vâlcea și să ne ajute să atingem următoarea bornă. La poziția trei, mereu mi-au plăcut energia și calitățile atletice ale lui Amedeo Casale. Este un jucător ce se potrivește cu stilul nostru de joc. Avem un jucător foarte experimentat pentru poziția patru prin Titus Nicoară, nu cred că este cazul să vorbim de cariera lui. Și-a ajutat mereu echipa să aducă rezultate bune. Va fi un jucător foarte bun pentru noi în teren dar și în vestiar, să îi învețe pe toți să fie mai buni, în special pe cei tineri. Sub panou rămânem cu unul din cei mai buni jucători români din ultimul timp. Uță a avut un sezon foarte bun alături de noi. Aș fi foarte fericit ca Toni Rotaru să continue alături de noi, mereu a dat dovadă de profesionalism și caracter în teren când am avut nevoie de el. Cred că avem un roster foarte bun de români pentru sezonul următor”, a declarat Arturo Alvarez pentru ProBaschet.
Întrebat cum vede campaniile de semnare a jucătorilor români ale celorlalte echipe din partea superioară a clasamentului, Alvarez se arată diplomat.
“Nu sunt în măsură să vorbesc despre cum ar trebui celelalte echipe să își consolideze loturile. Fiecare echipă are un plan propriu când vine vorba de a fi cei mai buni. Mă preocupă doar Vâlcea, întregul staff se concentrează spre a avea o echipă mai bună față de anul trecut. Va fi greu, am avut un roster uimitor în ultimul sezon. Ne gândim doar la echipa noastră, urmează să căutăm jucători americani pentru a construi o echipă mai bună în ceea ce se anunță un sezon dificil de Liga Națională”, a mai spus Arturo Alvarez, antrenorul CS Vâlcea 1924.