Mladen Armus, pivotul Rapidului, a prefațat, în exclusivitate pentru Probaschet.ro, întâlnirea cu Voluntariul, astfel :
”Știm cu toții că Voluntari este o echipă foarte bună, tocmai a câștigat Cupa României. Desigur, va fi un meci dificil de jucat împotriva lor, o provocare care se va termina cu un meci de calitate. Noi suntem pregătiți. Suntem încrezători în noi, am avut o săptămână bună de pregătire pentru această partidă și mergem spre victorie, ca orice alt meci pe care îl jucăm în acest sezon”.
Pe de cealaltă parte, Alexandru Olah, încrezător în șansele de victorie ale echipei sale, nu subestimează nici forța adversarului și nici importanța partidei:
“Ne așteptăm la un meci foarte greu fizic, poate la fel cum a fost și cel din tur, de la Voluntari, în care practic am învins la un coș marcat pe finalul acelui meci. E o partidă de foarte mare importanță pentru ambele echipe, din punct de vedere al ierarhiei la final de sezon regular, vă dați seama. Noi suntem în efectiv complet, tot lotul aproximativ valid din punct de vedere medical și sper să facem un meci bun”, a declarat, în exclusivitate pentru Probaschet.ro, Alexandru Olah.