masca

LNBM: Octavian Boian și Ștefan Grasu prefațează partida Constanța – Dinamo

05 apr. 25

Două formații ce vor cu ardoare să își facă viața cât mai ușoară posibil în play-out, CSM Constanța și Dinamo promit o partidă de mare luptă la malul Mării.  Octavian Boian, principalul trupei de pe Litoral, recunoaște că o victorie cu Dinamo ar fi ca o gură mare de oxigen pentru echipa sa în lupta pentru evitarea retrogradării și așteaptă ca sportivii pe care îi pregătește să se revanșeze după evoluția slabă cu Rapid, de weekend-ul trecut. Căpitanul dinamoviștilor, Ștefan Grasu, se bazează pe faptul că echipa sa are un moral excelent după victoria categorică repurtată pe teren propriu împotriva FC Argeș și spune că nu s-a complicat deloc atmosfera după despărțirea, la doar cinci luni de când venise la trupa din Bulevardul Ștefan cel Mare, de principalul Roger Grimau.

Octavian Boian: “Ar fi extraordinară o victorie. Lupta pentru evitarea retrogradării o să fie una aprigă”

“O să fie un meci intens disputat, sunt sigur de acest lucru. Ei vin după o victorie mare cu FC Argeș, au un moral bun, o atmosferă fresh. În plus, schimbă antrenorul și mai mereu după astfel de decizii se detensionează eventualele probleme și se joacă baschet de plăcere, fără presiune. Noi venim după o evoluție slabă cu Rapid și mizez pe faptul că băieții vor să se revanșeze, mai ales că jucăm pe propriul teren. Pentru noi ar fi extraordinară o victorie, ne-ar face să înțelegem că putem bate orice adversar. Nu avem probleme de lot, ne-am antrenat foarte bine în această săptămână. Lupta pentru evitarea retrogradării o să fie una aprigă, sunt sigur de asta. Meciurile de play-out sunt diferite. Dacă echipele își câștigă partidele de acasă, în partida decisivă este mare presiune și orice se poate întâmpla’’, a declarat Octavian Boian pentru ProBaschet.

Ștefan Grasu: “Avem un moral excelent. Mergem să luptăm pentru încă o victorie”

“Suntem toți bine, din punct de vedere medical, suntem pregătiți de meci și trebuie să câștigăm. Da, avem moralul foarte bun ca echipă, mai ales după victoria cu FC Argeș. Eu cred că și schimbarea asta cu antrenorul eu cred că am depășit-o cu bine. Chiar nu avem bătăi de cap. Bogdan Stăncuț a mai fost antrenorul nostru principal pentru câteva meciuri și înainte de a veni Roger Grimau. Suntem obișnuiți cu el, mie unul chiar îmi place cum lucrează. Am venit la Constanța cu gândul să câștigăm și să legăm câteva victorii pentru a ne putea clasa pe un loc cât mai sus. Avem nevoie de asta pentru a juca primul meci acasă în play-out și cu un adversar cât mai accesibil”, a declarat pentru ProBaschet Ștefan Grasu