Nu cu mult timp în urmă, un duel de faze superioare ale LNBM, întâlnirea de vineri seară, dintre CSU Sibiu și CSM Constanța, a rămas în acest final de sezon regulat aproape doar o revanșă de luat de trupa de pe Cibin. În tur, formația pregătită de Tomas Rinkevičius a pierdut cu 94-83, în fața unei echipe la care evolua și Mo Pratt și care spera să se lupte pentru play-off și să reediteze un parcurs bun în Cupă. Între timp, Constanța s-a despărțit de antronorul de atunci și de șase sportivi, 5 americani și un român, Lucian Baciu. În acest context, tehnicianul Vulturilor din Sibiu consideră echipa oaspete de azi o enigmă.
“Echipa din Constanța arată diferit acum, în comparație cu ce a fost la începutul sezonului. Au făcut schimbări majore în lot, în special în privința jucătorilor străini, practic vorbim de o nouă echipă cu un nou sistem. (ProBaschet: “Mo Prat ar trebui să-i cunoască destul de bine…” – n.r.) Mo, de acord, îi cunoaște pe jucătorii români alături de care a apucat să evolueze în prima parte a sezonului și pe Stevenson, dar, în rest, au schimbat aproape toți străinii. Folosesc în general o rotație de 8 jucători, au trei noi americani, plus Tyler Stevenson din vechea echipă și alți patru baschetbaliști români, cu experiență la nivelul de top în România. Mai au și câțiva tineri din zonă, iar pentru ei și asta poate fi un avantaj, pentru că nu știi niciodată la ce să te aștepți de la ei. Depinde ce zi prind. Pentru noi va fi o provocare să le blocăm liderii din teren și aici mă refer în primul rând la baschetbaliștii americani, dar și la românii care sunt buni aruncători. Cred că aici trebuie să fim cel mai atenți, la aruncările lor din afara semicercului, de unde înscriu multe puncte. Ne pregătim ca de obicei, cum putem și cu ce avem la dispoziție. În afară Alex Gross, mai avem câteva mici probleme de sănătate (a fost un consum fizic intens la Pitești, etapa trecută – n.r.), dar sperăm ca până diseară să fie ok toți ceilalți băieți. Jucăm în fața suporterilor noștri și, bineînțeles, vrem să arătăm cel mai bun baschet pe care-l putem juca”, a declarat pentru ProBaschet Tomas Rinkevičius.
Octavian Boian, tehnicianul principal al echipei CSM Constanța, speră ca elevii săi să aibă o tresărire de orgoliu după două înfrângeri dureroase și să facă un meci mare în deplasarea de la Sibiu:
”Întâlnim o echipă pe val. Au învins trei echipe valoroase, Clujul, Oradea, Voluntariul, noi venim după înfrângeri dureroase. Sibiul este un adversar redutabil, joacă în fața unui public deosebit, e o plăcere să joci în atmosfera de acolo, spre așa ceva tindem și noi. Bunicul meu spunea că toți avem două mâini, două picioare și mingea e rotunda (râde n.r.), mergem la Sibiu să ne jucăm șansa. Nu avem probleme de lot chiar dacă la începutul săptămânii au fost jucători care s-au confruntat cu răceli și nu s-au putut antrena”, a declarat pentru ProBaschet principalul constănțenilor, Octavian Boian.