masca

Mihai Silvășan după câștigarea campionatului: ”Cel mai dificil titlu din cariera mea”

14 iun. 25

Antrenorul principal al campioanei României la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan, își felicita elevii după succesul din partida decisivă de la Oradea care le-a adus al cincilea titlu consecutiv:

”Echipa a fost fantastică. Îi felicit pe băieți pentru caracterul de care au dat dovadă în acest meci, dar și pe parcursul întregului sezon. De asemenea, mulțumiri pentru publicul clujean care a fost mereu alaturi de noi și care în meciul patru efectiv ne-au purtat spre victorie, când aveam cea mai mare nevoie. Și în acest meci i-am simțit aproape de la început până la final. Trebuie să-i felicit și pe adversari, Oradea a fost un adversar pe cinste. E cel mai dificil titlu din cariera mea și acum am mare nevoie de odihnă”, a declarat Mihai Silvășan pentru ProBaschet.