După victoria pe sirenă a clujenilor împotriva echipei elene, scor 95-93, Mihai Silvășan ne răspunde dacă ceea ce am văzut în această seară este un teaser pentru următorul sezon.
„Este mult spus un teaser, am jucat într-adevăr cu o echipă extrem de competitivă, o echipă cu jucători de calitate. Cred că echipa noastră și-a arătat caracterul, a arătat de ce a fost construită și am arătat care vrem să ne fie mindsetul la fiecare meci. Indiferent de problemele pe care le avem trebuie să găsim soluții, nu scuze. Astăzi am jucat fără cinci jucători importanți, vorbim de Iverson Molinar care a fost out după primul sfert, Patrick Richard, Ben Altit, de Karel Guzman și Mensah care a jucat într-un picior. Am arătat caracter și am reușit să găsim soluții și să câștigăm meciul, chiar dacă nu am jucat baschetul pe care l-am arătat ieri, de exemplu, un baschet în viteză, mai ales în partea a doua în care nu am mai avut energie și am redus ritmul jocului doar ca să facem față de-a lungul celor 40 de minute. Mă bucur enorm pentru felul în care am obținut această victorie, chiar dacă a fost grea. Este un pas înainte, fiecare meci și fiecare antrenament din această perioadă sunt oportunități pentru noi să devenim mai buni, să creem o echipă cu adevărat competitivă și, cred eu, ne-am atins scopul în acest turneu. Mergem înainte, urmează un turneu în Bosnia unde trebuie să progresăm și să fim și mai buni,” a declarat principalul Silvășan reporterilor ProBaschet prezenți în Sala Polivalentă „Traian”.