FC Argeș Pitești a cedat în duelul cu CS Vâlcea 1924, după ce a condus partida mai bine de 30 de minute. Întrebat cum vede meciul piteștenilor din Sala Polivalentă „Traian”, tehnicianul Nebojša Vidić ne răspunde:
„Exact ca și tine, Vâlcea a făcut o fază defensivă bună în ultimul sfert și a excutat un atac bun. Nu pot lăsa impresia că noi am pierdut meciul, este mult spus atunci când pierzi la 7 puncte, dar este foarte ciudat. Am ratat niște dunkuri și layupuri simple, niște libere, deci categoric am pierdut meciul pe mâna noastră. Pe de altă parte, am jucat împotriva unei echipe care a pedepsit fiecare greșeală a noastră, așa stau lucrurile”, a declarat principalul piteștenilor, pentru ProBaschet.
a consemnat Ștefan Giuroiu