CSM Târgu Mureș își trece încă o victorie în cont sezonul acesta, după deplasarea de la Galați. Principalul Peter Farago este mulțumit de prestația elevilor săi, reușind să controleze meciul în fața unui adversar care a arătat momente bune de-a lungul celor opt etape.
„Ne-am respectat adversarul din acest meci, deși înaintea meciului au avut 6 înfrângeri, au avut și unele partide foarte strânse. Am venit cu un maxim de concentrare, asta cred că i-a costat pe gălățeni meciul. Am controlat meciul pe întreaga durată a acestuia și am reușit să câștigăm într-un ritm bun. Nu mă așteptam la forma lor de la început, am avut un start cu un scor de 1-21 în favoarea noastră. Au avut momente în care se apropiau de noi, dar am reușit să facem o fază defensivă bună și să ținem un avantaj format din două cifre, am controlat meciul într-un loc unde nu este ușor să câștigi, dar am reușit să o facem”, a declarat tehnicianul mureșenilor, pentru ProBaschet.