După ce FC Argeș Pitești a fost eliminată din play-off de CS Vâlcea 1924, antrenorul principal al Vulturilor, Nebojša Vidić, face pentru ProBaschet o scurtă analiză a seriei încheiate aseară, în Piteși Arena:
“Au fost trei meciuri similare, dar totuși câte ceva diferit la fiecare din ele. Categoric în ultimul meci am fost sub presiune. Am ratat aruncări unde nu am fost păziți. Un aspect în care nu am excelat au fost aruncările de 3 puncte, seara trecută am avut 3 din 21. E greu să câștigi un joc astfel. Vâlcea este categoric o echipă bună, au terminat pe a treia poziție. Au conducători de joc dominanți care pot crea faze pentru coechipieri, care atunci cum aruncă precum aseară, în special domnul Penn, e greu să-i controlezi. Factorul X, când vine vorba de cei din jurul meu, a fost Zach Smith, jucătorul care cred că a progresat cel mai mult acest sezon”, a declarat Nebojša Vidić, în exclusivitate pentru ProBaschet.
“Fiecare meci s-a decis, practic, la o posesie. De aceea m-am simțit prost după primele 2 meciuri. Îmi păstrez punctul de vedere, când ai două asemenea echipe într-un meci, orice detaliu, orice greșeală a oricui aflat pe teren, poate face diferența. În primul meci am pierdut de multe ori posesia, astfel Vâlcea a avut multe puncte pe contraatacuri rapide. În al doilea meci vorbim despre recuperări ofensive, iar în meciul trei am fost mai slabi când am acoperit screenuri, de fiecare dată când am condus vâlcenii au revenit prea ușor, aș spune, prin recuperări ofensive, aruncări de trei puncte succesive. Din nou, două echipe egale, fiecare detaliu fiind decisiv pentru victorie. Au reușit să facă asta de trei ori la rând, mai ales în meciul de aseară, unde am avut arbitraj bun, super atmosferă. Dacă au reușit asta, merită categoric să continue în play-off. Le urez succes în semifinale”, a mai spus Nebojša Vidić.
“Ceea ce urmează să declar este poziția mea oficială: dacă vreți să fiți un portal media serios, fiind unul nou apărut, pentru articolul anterior realizat de colegul vostru și pe care șeful vostru l-a aprobat, probabil veți câștiga un premiu Pulitzer. Este un lucru rușinos pentru site-ul vostru. Sper să publicați și ceea ce am spus acum”, a încheiat Nebojša Vidić.