Vicecampioana României, CSM Oradea, pornește la un nou drum tot cu tehnicianul Cristian Achim la cârmă.
Antrenorul născut la Râmnicu Vâlcea și-a prelungit contractul cu formația bihoreană și se va lupta din nou pentru trofeele puse în joc acasă și în Europa. Achim practic se confundă cu nașterea baschetului de mare performanță la CSM. A ajuns la Oradea, în 2009 și are în palmares trei trofee interne, o Supercupă a României și o clasare pe locul III în FIBA Europe Cup.
A acumulat 750 de meciuri la cârma orădenilor și va bifa sezonul cu numărul 17.
Până acum, CSM Oradea îl mai are sub contract pe Roland Torok și a anunțat prelungirea înțelegerii cu Bobe Nicolescu.