La începutul lunii martie, Sibiul anunța noul director al clubului, Alexandru (Andu) Hanea, după ce Universitatea Lucian Blaga a organizat un concurs public de ocupare a acestei funcții. De Mărțișor, Andu Hanea promitea transparență decizională, dar și extinderea parteneriatului public – privat dintre clubul său și CSU, până atunci limitat doar la colaborarea pentru echipele de copii și juniori. În ce privește dezvoltarea, noul obiectiv major al clubului va fi organizarea unei Academii de juniori, dar și aprofundarea cercetării, în parteneriat cu ULBS. Pe asta s-a concentrat și interviul pe care ProBaschet l-a obținut de la oficialul sibian, dar dialogul a atins și subiecte precum finanțarea, infrastructura sportivă, aria de selecție, tendințele de viitor în baschet ș.a.
ProBaschet: Domnule Hanea, vă rog să fiți de acord să explicăm mai limpede puțin cum funcționează practic clubul din Sibiu pe linia baschetului.
Andu Hanea: Întotdeauna, activitatea clubului a funcționat pe baza unui parteneriat între clubul CSU Sibiu și o asociație. Practic, vorbim de un parteneriat public-privat. Nu știu să vă spun la restul cluburilor cum este, dar am mai auzit, sunt și alte echipe care funcționează oarecum similar. Dar, eu vă spun ce este la noi. Până la finalul lunii martie din acest an, a existat un parteneriat între Asociația Baschet Club Sibiu și CSU Sibiu. De aici venea și denumirea oficială de BC CSU. Acest parteneriat a fost închis. Locul acelei asociații a fost luat (în același tip de parteneriat public-privat – n.r.) de Asociația Clubul Sportiv Andu Sibiu, care avea și până acum un parteneriat cu clubul, însă doar pe partea de juniori. Acum, acel parteneriat a fost extins și pe partea de seniori. Impreună am decis ca denumirea clubului pentru următoarele trei-patru sezoane să revină la formula clasică, simplu, CSU Sibiu.
ProBaschet: Sunteți în reviriment și din punctul de vedere al atractivității pentru sponsori privați. Cum vedeți proiectul ProLiga?
Andu Hanea: Trebuie să vă spun onest că nu cunosc foarte multe despre proiect. Nu a fost nicio întâlnire oficială la care să particip și să fie discutat acest proiect și nu vreau să îmi dau cu părerea despre ceea ce nu știu. Că am auzit de la un coleg sau de la altul tot felul de povești, e altceva. Să fiu bine înțeles, vă rog, nu spun că e un lucru rău sau bun, pur și simplu vreau să cunosc mai multe despre acest proiect.
ProBaschet: Atunci, hai să insist eu, în calitate de jurnalist, să vă provoc puțin pe marginea ideii de next level în profesionism…
Andu Hanea: Da… Trebuie să vedem ce plusuri aduce și ce minusuri. Întotdeauna, partea asta profesionistă aduce plusuri, dacă facem o comparație, să zicem, cu fotbalul, dar aduce și minusuri. Trebuie să corelăm un pic înainte de a decide. Că, dacă ne uităm doar la plusuri, o să fie rău. Da, sună foarte bine Liga Profesionistă. Dar, trebuie să vedem un pic și ce dezavantaje implică. Și trebuie să recunoaștem că trebuie să ne calibrăm un pic așteptările. Pentru că, da, baschetul este un sport foarte frumos, e foarte iubit și la Sibiu, dar nu suntem aproape de ceea ce înseamnă un sport precum fotbalul, ca să putem spune că dacă a fost un model de succes la fotbal poate fi simplu și la baschet.
ProBaschet: Cât de importanți au fost sponsorii privați pentru CSU Sibiu, nu doar un club ci un brand puternic în baschetul românesc? Presupun că în acest nou proiect vor fi și mai importanți.
Andu Hanea: (râde) Nici nu găsesc un termen potrivit. Sunt foarte importanți, nu doar importanți, vă dați seama. Fără ei noi nu putem să facem aproape nimic. Sistemul prin care clubul CSU Sibiu este finanțat de către autoritățile locale este unul bun, nu avem absolut nimic de reproșat, Doamne ferește. Numai că el trebuie puțin explicat public. Banii care ne sunt alocați de la primărie, pentru noi înseamnă enorm. Ideea este alta. Pentru ca noi să cheltuim banii aceștia alocați de primărie și consiliul județean noi trebuie să îi avem fizic (înainte – n.r.). Finanțarea din aceste surse funcționează pe bază de decont. Trebuie ca noi să avem acești bani, să-i cheltuim pe anumite axe de eligibilitate, după care să mergem cu decontul la primărie și să primim banii. Acum cred că se înțelege mai bine răspunsul meu la întrebare. Sponsorii privați sunt întotdeauna foarte importanți, pentru că din banii cu care ei ne sprijină noi facem cheltuielile, practic ne asigură cashflowul inițial. Deci, sunt în egală măsură importante ambele surse de finanțare. Fără oricare dintre cele două pentru noi ar fi o situație tragică.
ProBaschet: Din relatările presei locale și discuțiile suporterilor din mediul online înțeleg că sunt șanse ca anul acesta autoritățile locale să sprijine clubul cu sume mai mari un pic…
Andu Hanea: Nu știm încă. Acum este în aprobare bugetul. Îmi pare rău că nu s-a afișat încă. Deocamdată sumele nu le cunoaște, au apărut doar punctajele pentru proiectele depuse, sunt publice, dar nu știu să traduc sumele aprobate din aceste puncte. Teoretic până în 24 (aprilie -n.r.) cel târziu vor fi afișate, pentru că trebuie analizate și votate în consiliul local. Anul trecut au fost alocați de către primărie aproximativ 2 milioane de lei (echivalentul a aproximativ 500.000 de euro – n.r.) iar pentru proiectul de juniori au mai fost alocați aproximativ 250.000 de lei. Au mai venit bani și de la Consiliul Județean, sumele sunt puțin mai mici pe partea de finanțare, pentru juniori am primit 40.000 de lei, iar pentru seniori probabil undeva în jur de 150.000 de lei.
ProBaschet: Hai să mergem și la baza piramidei, la copii și juniori. E Sibiul printre orașele în care baschetul e răsfățat la acest capitol?
Andu Hanea: În Sibiu nu sunt atât de multe cluburi private axate pe baschet. În afară de CSȘ, existăm noi (CS Andu – n.r.) și încă două cluburi private foarte mici, din câte știu nu au înscrise echipe în niciun campionat. Dar, asta chiar nu este nicio problemă, până la urmă asta e chiar un lucru sănătos și am să vă spun de ce. Sibiul nu este un oraș chiar atât de mare, la aproximativ 180.000 de locuitori, sau depinde cu ce alt oraș îl comparăm. Dacă ne comparăm cu București, cu Cluj, cu Iași, Craiova, adică orașe cu adevărat mari. Când facem o selecție e foarte important la ce număr de copii ne raportăm. Nu suntem noi, Sibiul, în situația de a avea o arie de selecție mai bună decât astfel de orașe. Și atunci e foarte important ca toate eforturile și venirile la baschet în Sibiu să fie concentrate în cât mai puține cluburi, pentru a avea capacitatea de a face selecții bune, de a face echipe competitive… Și nu vreau să se ducă nimeni cu gândul neapărat la medalii și titluri. Bineînțeles că toată lumea își dorește treaba asta. Dar, echipe competitive, cu mai multe valori, nu diluat totul în echipe mai multe care are fiecare câte un vârf, pentru că e greu să dezvolți copilul, dacă el nu are cu cine pasa și trebuie să joace singur. Pe de altă parte, și ceilalți sunt nemotivați, nu au baschetul ca prioritate. Să știți că și în Sibiu vin mulți la baschet mai mult ca să facă mișcare, alții ca să nu mai stea tot timpul cu ochii în telefoane, alții poate chiar vor performanță, sunt mai multe tipologii…
ProBaschet: Dar infrastructura pentru baschet cum se prezintă? Mă refer la baza materială…
Andu Hanea: Da, dorințele sunt întotdeauna de mai bine. Dar, eu trebuie să fiu recunoscător pentru ce avem aici. Pentru că în urmă cu doi ani, sper să nu greșesc, primăria a construit două săli noi de baschet, care arată impecabil. În plus, a modernizat o a treia. Vorbesc de săli în care și juniorii noștri se antrenează în momentul de față. Acum un an și aproximativ nouă luni, noi (CS Andu – n.r.) am dezvoltat un proiect foarte mare, pe care nu cred că îl are dezvoltat niciun alt club, în momentul de față, nici ca valoare a investiției, nici ca suprafață amenajată. Am închiriat o hală în care am amenajat o sală de baschet cu trei terenuri. Vă dați seama că și costurile de administrare și întreținere sunt foarte mari. E adevărat că am avut finanțare consistentă de la Romgaz, e un proiect în care ei au crezut, pe care ei l-au implementat. Dar, repet, e un proiect foarte scump. Gândiți-vă că plătim lunar pentru această bază doar chirie, fără utilități și alte cheltuieli, 8.500 de euro. Lună de lună, 12 luni pe an, fără pauză, fără nimic, nu contează că au copii vacanță, plătim. Am avut echipe de seniori care s-au antrenat acolo. Și băieții noștri (seniorii de la CSU Sibiu – n.r.) se mai antrenează acolo, dar și echipele oaspete, când este foarte aglomerată Sala Transilvania îi găzduim acolo. Acum, avem încă un proiect, la fel, foarte mare, tot pentru partea asta de dezvoltare (Academia CSU – n.r.). Deci, sunt lucruri și investiții foarte mari la noi raportat la ce potențial au alte zone.
ProBaschet: Cum facem să creștem împreună de data asta, și nivelul de expunere al baschetului?
Andu Hanea: Baschetul chiar are nevoie de expunere și ne ajută și ce faceți dumneavoastră. Sigur, sunt subiectiv, sunt iubitor de baschet. Dar, e clar că baschetul e altceva, sunt mulți colegi din alte cluburi cu care ne sfătuim, între noi… Și trebuie să promovăm mai mult și lucrurile bune care se fac. Eu știu că vor exista mereu și critici, înțeleg treaba asta. Dar, cred că întotdeauna ar trebui să analizăm evoluția. Degeaba ne comparăm cu NBA, cu Spania, Italia sau cu cine mai doriți. Nu este sănătos să facem treaba asta. Bineînțeles că baschetul are nevoie de expunere, de mediatizare, are nevoie ca oamenii din jurul baschetului să înțeleagă că în toate cluburile din țara asta suntem totuși niște oameni care încearcă să facă niște lucruri. Și n-o să reușească niciunii de unii singuri, toată lumea are nevoie de sprijin.
ProBaschet: Domnule Hanea, vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă urez mult succes! Și, evident, ținem aproape.
Andu Hanea: Mulțumesc și eu. Un Paște fericit, tuturor!
A consemnat: Adrian Pană
Credit foto: Ora de Sibiu