Rising Stars este un nou proiect inițiat de Federația Română de Baschet (FRB) în parteneriat cu Mastercard, programul conceput pe trei direcții principale adresându-se echipelor de juniori din regiune.
Cele trei componente principale ale proiectului Rising Stars sunt: încurajarea performanței printr-o competiție anuală pentru echipele de juniori din regiune, accesibilizarea acestui sport prin amenajarea a 10 de terenuri de baschet în București și în alte localități și susținerea noilor talente din comunitățile defavorizate prin acordarea de burse sportive.
„Mastercard Rising Stars este o inițiativă pe termen lung, construită din convingerea că sportul are puterea de a inspira, de a uni comunități și de a crea oportunități reale pentru viitoarele generații de campioni. Aliniat la misiunea Mastercard de a conecta oamenii cu pasiunile lor, acest program reunește parteneri de tradiție, cu expertize complementare, pentru a oferi un proiect integrat care susține baschetul la toate nivelurile – de la dezvoltarea infrastructurii și accesibilizarea sportului, până la identificarea și sprijinirea tinerelor talente. Mastercard Rising Stars creează un ecosistem în care pasiunea pentru sport poate deveni o șansă reală pentru viitor”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația, noul partener FRB.
10 arene de baschet outdoor vor fi construite în trei sectoare din București, precum și în orașele Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Tulcea și Craiova, acestea fiind puse la dispoziție gratuit în beneficiul comunităților locale.
Mastercard Rising Stars – Baschet până la miezul nopții își propune să încurajeze baschetul ca activitate accesibilă tuturor, indiferent de vârstă – fie ca formă de recreere, timp petrecut alături de familie și prieteni, hobby sau parte din orele de sport din programa școlară.
„Mastercard Rising Stars a devenit rapid un reper în zona de Sud-Est a Europei, oferind tinerilor sportivi nu doar șansa unor confruntări internaționale de valoare, ci și oportunitatea de a se afirma în fața specialiștilor și iubitorilor de baschet. Este un proiect esențial pentru viitorul baschetului românesc și pentru întărirea relațiilor sportive în regiune. Ne dorim ca această competiție să devină o platformă constantă pentru descoperirea de talente, promovarea spiritului de fair-play și crearea unor noi modele pentru tinerii din Balcani. În plus, asocierea cu Sports Festival, cel mai mare festival multi-sport din România, oferă acestui turneu un cadru spectaculos și o vizibilitate aparte, confirmând că baschetul are locul său de onoare în marile evenimente sportive naționale”, a declarat și Carmen Tocală, președinte FRB.
Pentru că fiecare aruncare la coș poate fi primul pas spre performanță, Mastercard Rising Stars – Viitorul lor urmărește să descopere și să sprijine copiii cu potențial, pregătindu-i pentru selecția în echipa națională U18 și pentru un viitor în baschet. În cinci dintre locațiile unde au fost amenajate terenuri, Federația Română de Baschet va organiza sesiuni de scouting pentru copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, provenind din medii defavorizate. Cinci dintre aceștia vor beneficia de burse anuale în valoare de 6.000 euro fiecare, precum și de mentorat oferit de Organizația Salvați Copiii.
„Sportul este esențial pentru dezvoltarea unui copil, nu doar din punct de vedere fizic, ci și social și emoțional, pentru cā îi cultivă spiritul de echipă și îl învață cā jocul și regulile jocului sunt cele mai importante. Suntem încântați de iniațiva Mastercard și colaborarea cu Federația Română de Baschet. Împreună putem îndruma copiii să adopte un stil de viață sănătos, pentru dezvoltarea lor armonioasă”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
a consemnat: Marius Jianu