masca

Ștefan Grasu, după întoarcerea triumfătoare în Ștefan cel Mare

24 ian. 26

În primul meci al sezonului pe care CS Dinamo îl joacă la sala din Șoseaua „Ștefan cel Mare”, elevii lui Zydrunas Urbonas reușesc a zecea victorie în actuala ediție a Ligii Naționale, împotriva FC Argeș Pitești, scor 78-74. Ștefan Grasu atribuie o parte a succesului revenirii acasă, dar știe că ambiția și determinarea dinamoviștilor au avut un cuvânt greu de spus în succesul de ieri.

„Ne-a ajutat mult faptul că ne-am întors la noi în sală, îmi era dor să joc aici, cu toții ne simțim acasă iar acasă mereu ai un avantaj. De data aceasta și publicul a fost destul de gălăgios, mai ales că au venit și fanii piteșteni, prezența din sală ne-a ajutat. Suntem ambițioși, am avut două meciuri bune, cu Voluntari și cu Brașov, creștem de la meci la meci. Ne-am dorit foarte mult victoria, fiecare meci este decisiv pentru noi și, până la urmă, pentru orice echipă din campionat”.

„În primul rând, eu vreau să îmi ajut echipa. Știu ce pot să fac, îmi cunosc calitățile, mă bucur că am putut fi decisiv în acest meci. Mi se pare că am jucat corect, am luat decizii bune, am încercat să fiu mai agresiv, de aceea cred că am avut succes astăzi”, a declarat Ștefan Grasu, exclusiv pentru ProBaschet.ro.


a consemnat Ștefan Giuroiu