masca

DECLARAȚIE: Cristian Achim, despre recordul stagional al echipei sale

19 mart. 26

CSM Oradea deschide etapa 24 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, obținând victoria pe terenul SCMU Craiova, scor 83-98. Cu un Thomas Bropleh în zi de grație, care a pus nu mai puțin de 30 de puncte pe tabelă, „leii roșii” au combinat pentru 30 de pase decisive, stabilind un record în ceea ce privește numărul de assisturi reușit de o echipă într-un meci, în acest sezon.

Cristian Achim, principalul echipei oaspete, a vorbit despre jocul colectiv impresionant reușit de echipa sa. Totodată, tehnicianul a oferit detalii și despre forma recentă a vice-campioanei, cât și despre partea defensivă a jocului bihorenilor.

„Primul sfert a fost destul de problematic. Noi ne-am propus să reducem numărul de puncte primite, am primit peste 90 de puncte în ultimele meciuri. Am avut ca scop să primim sub 80 de puncte, astăzi nu am reușit, să spunem că la +20 de puncte a existat o relaxare suplimentară. Însă, până la finalul sfertului trei, primisem 59 de puncte, aspect care pe mine m-a mulțumit. În acest moment, va trebui să ne focusăm foarte tare pe partea de apărare, cu abordarea potrivită și motivația continuă. Pentru o echipă ca a noastră, 90 de puncte primite sunt prea multe, încercând aproape tot timpul să câștigăm marcând mai mult decât adversarul, ceva ce mie nu îmi place. Trebuie să plecăm de la apărare, se poate întâmpla să marchezi 90 de puncte și să pierzi meciul. Nu ne putem baza pe faptul că vom marca 99 de puncte, nu este normal”.

Despre jocul colectiv al orădenilor din această seară, vâlceanul declară următoarele:

„Dacă la începutul sezonului aveam probleme și analizam faptul că nu împărțim mingea foarte bine iar numărul de assituri era unul redus, acum am avut 30 de pase decisive, ceea ce pentru noi este un record. Cred că am mai avut 26 într-un meci sezonul acesta (n.r. împotriva FC Argeș Pitești, la începutul lunii). Sigur că, atunci când mingea merge, automat adversarul are probleme, întotdeauna a fost așa. Eu sunt un antrenor care iubește jocul colectiv și assisturile. Este bine să fugă mingea, nu omul”.

Întrebat despre potențialul victoriei de la Craiova de a ridica moralul „leilor”, principalul răspunde:

„Dacă vrem să păstrăm locul 1, nu mai avem voie să pierdem niciun meci. Eu nu văd Voluntari să piardă până la finalul sezonului regulat. Avem un program mai încărcat decât ei, ei joacă împotriva Craiovei pe teren propriu. Noi avem patru deplasări legate, aceasta a fost a treia, ne întoarcem acasă și, la scurt timp după, plecăm la Timișoara. Sigur, este meseria noastră, dar aceste probleme există. Nu este ușor, ajungi acasă, de-abia despachetezi, faci două zile de antrenament și în a treia ai plecat”.

Dezamăgirea a fost mare după Cupa României, dar și după eliminarea din FIBA Europe Cup. Am vrut foarte mult să ne calificăm. La ceea ce s-a întâmplat din punctul de vedere al accidentărilor, a fost ceva absolut horror, nici nu vreau să mă mai gândesc. Îmi pare rău că nu am avut echipa sănătoasă, așa, măcar, ne-am fi jucat șansa în mod normal. Acum, Bosna Sarajevo are patru accidentați, iar noi, care am avut în meciul cu ei 3 accidentați, suntem singura echipă cu care au jucat având un roster complet. Toate acestea adunate au dus la o dezamăgire la nivel de echipă, dublată, oarecum, de faptul că eram la două înfrângeri distanță de restul echipelor. Așa a venit acest aport de relaxare care mie nu îmi place deloc. Nu am reușit să combat asta, este vina mea, ar fi trebuit să înțelegem importanța acestor jocuri, sper să o facem de acum încolo. Sigur, accidente se pot întâmpla oricând. Toată lumea pierde meciuri, nu aia e problema. Problemă este să pierzi un meci pentru că ești frustrat sau dezamăgit și nu ai concentrarea necesară. Dacă abordarea este corectă și se pierde un meci nu avem nicio problemă, toată lumea pierde și câștigă. Acesata este sportul, nu s-a inventat echipa perpetuu câștigătoare. Trebuie să rămână atitudinea, concentrarea și voința de a da tot ceea ce poți”, a spus, în încheiere, antrenorul CSM Oradea.


a consemnat Ștefan Giuroiu