România va avea, în premieră, o reprezentantă în ABA League – campioana en-titre, U-BT Cluj-Napoca. Competiția cunoscută și ca Liga Adriatică reunește formații puternice din fostul spațiu iugoslav și are o tradiție de peste 20 de ani. În sezonul viitor competiția va avea la start 18 formații, nouătățile fiind U-BT și BC Viena, după ce ambele cluburi au cumparat câte un wild card care le permite accesul în competiție pentru următorii trei ani. O altă echipă care nu este din zona ex-iugoslavă este BC Dubai din Emiratele Arabe Unite. Formațiile vor fi împărțite în 2 grupe de câte 9 participante. În primă instanță, cele 9 echipe vor juca una împotriva celeilalte, tur-retur. Ulterior, primele 4 clasate din fiecare grupă se califică mai departe, urmând să alcătuiască o primă grupă valorică cu 8 participante. Aici, o echipă va întâlni tur-retur doar adversarele din cealaltă grupă, împotriva cărora nu a jucat anterior. Celelalte 10 formații vor fi repartizate într-o a doua grupă. Mai departe, primele 2 clasate din această grupă se vor duela cu ultimele 2 clasate din prima grupă valorică pentru Play-Off.
Ardelenii știu deja și care sunt adversarele din primă fază a competiției: Partizan Belgrad (Serbia), BC Dubai (Emiratele Arabe Unite), Igokea Aleksandrovac (Bosnia și Herțegovina), FMP Belgrad (Serbia), KK Borac Čačak (Serbia) KK Studenski centar (Muntenegru), KK Krka (Slovenia) și KK Split (Croația).


În acest moment încă nu se știe cum va ataca U-BT Cluj-Napoca Liga Națională de Baschet Masculin, cea mai posibilă variantă fiind ca echipa campioană să joace direct în play-off, de pe primul loc, dar fără să beneficieze de avantajul terenului propriu în decisiv, până la finalul campionatului 2025-2026.